Ghent, Belgia, Erasmus...

Au trecut luni de la ultimul meu post. Atunci facem bilantul lui 2011 si planuri pentru 2012. Azi fac planuri pentru dizertatie, pentru examene si final de facultate.Multe s-au schimbat intre timp si din nou timpul m-a pacalit...


Intre timp a fost Belgia, Ghent - un  stagiul intensiv european de Relaţii Publice: relaţii guvernamentale şi lobby din perspectivă europeană. Aici totul a fost intensiv: de la cursurile si activitatile sustinute pana la relatii interpersonale dezvoltate.


In cifre situatia a stat cam asa:

• 57 studenti internationali

• 34 lectori

• Peste 40 de activitati intesive (teambuilding-uri, discursuri, workshop-uri, assignment-uri)

• Intalniri cu practicieni ai lobby-ului

• Vizita la Interel, una dintre cele mai reputate agentii de consultanta din Bruxelles

De fapt a fost mult mai mult decat atat. Mie imi place sa spun ca a fost "a life changing experience" - experiente noi, oportunitati diverse, intamplari frumoase si oameni fascinanti. Mii de fotografii, multi prieteni noi si sute de aminitiri...

Maine voi povesti despre acest stagiu impreuna cu Anca la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti, in cadrul ZPD (Zilele Portilor Deschise) - un eveniment pe care l-am indragit in toti anii facultatii si la organizarea caruia am participat de cateva ori.

Acum totul revine in memoria mea...

2011 către 2012

Şi a trecut 2011...Trăgând linie şi adunând a fost un an bunicel. Am crescut...am învăţat, am aşteptat, m-am lovit, am căzut, m-am ridicat, am văzut, am sperat, am iubit, am visat...şi timpul a trecut.

A fost un an încărcat, întortocheat, cu sute de învăţături, cu mii de întâmplări, cu oameni noi, cu milioane de zâmbete, cu nopţi albe, cu petreceri teamtice, cu aminitiri...

M-am indrăgostit de mândra şi regala Praga, am visat cu ochii larg deschişi pe străzile avangardistei Barcelona şi am iubit fiecare secundă petrecută în enigmaticul Paris.

În 2011 m-am "împrietenit" cu mine şi i-am redecoperit pe cei din jurul meu. Noi prieteni, vechi prieteni, unii vin, altii pleacă. Lucrurile se schimbă, oamenii se schimbă, eu m-am schimbat 

Au fost zile interminabile de vară, zile urâte de toamna, zile calde de primăvară când totul parea posibil şi zile reci de iarnă. Au zile când am vrut să opresc timpul în loc şi zile în care am urât timpul că trece prea încet. Pentru prima dată în viaţa mea am spus "Să se termine odată ziua asta!". Au fost zile de dezechilibru şi de frustare...

Un pic mai matură, mai melancolică, mai zâmbitoare încerc să fac bilanţul de sfârşit de an (mi-a discplacut mereu) şi cred că am găsit un echilibru între plus şi minus. Obiective pentru 2012? Le conturez în minte, mă joc cu gândurile, cu obiectivele...cumva cred că 2012 va fi un an bun pentru mine (în pofida previziunilor), un an al schimbarilor....

La mulţi ani!

Bonjour cherie,

Ştiu, a trecut mult timp, prea mult, dar încerc să-mi revin, să-ţi acord timp şi răbdare...
Azi, de 1 decembrie, gândurile mele zboară la Paris...Şi a fost Paris...ultimele zilele de noiembrie la Paris...un sfârşit de toamnă autentic într-un oraş fără termn de comparaţie.
Cum a fost la Paris?
Exact cum îmi imaginam că va fi...simplu, elegant, spectaculos, aglomerat....impresionant
Ce-am văzut acolo?
Louvre, Tour Eiffle, Versailles, Sacre Coeur, Notre Dame, grădini, Champs Elysees, Moulin Rouge - toţi le vedem, dar în spatele lor sunt clădiri cu poveşti impresionante, lumini, culoare, istorie, oameni cu feţe senine, zâmbete, o cultură aparte, visuri măreţe, eleganţă, o doză de iubire, nebunie şi încredere.
Parisul este mult mai mult decât turnul Eiffel şi Louvre, este un stil de viaţă, are un ritm al său, o muzică interioară ce te face să vibrezi.

Parisul este locul în care totul şi nimic contează, unde vrei totul şi în acelaşi timp ai tot ce vrei, timpul se estompează când te laşi pradă străduţelor înguste şi încărcate de poveşti.
Încerc să-mi fac ordine în gânduri, să găsesc acele cuvinte care să descrie cel mai bine Parisul, dar mă tem că va fi foarte greu.

Este tipul de oraş pe care îl simţi, îl trăieşti, îl respiri şi ţi-l însuşeşti, îl faci cumva particică din tine. Vorbeşte despre el în imagini, făcând apel la catedrale, parcuri, bulevarde, arhitectură, istorie, iubire, dăruire, cafenele şi bucuria de a tări, de a experimenta şi de a te bucura de fiecare moment al zilei.
Parsul te învaţă să te priveşti pe tine, să îţi dai timp, să acorzi timp lucrurilor simple din jurul tău. Te învaţă să fii elegant prin simplitate şi prin acea joie de vivre...Are sute de feţe, una mai spectaculoasă decât cealaltă. Eu am cunoscut un Paris tomnatic, ce îmbraca haine de sărbătoare. Se pregătea de iarnă, era îmbrăcat cu podoabe alese, iar colindele franţuzeşti împânzeau fiecare bulevard, cafenea, magazin...

Şi totuşi lumina toamnei încadra armonios străzile întortocheate şi cartierele încărcate de poveşti. Poveşti inedite ne-a şoptit şi frumosul cartier Bercy care ne-a oferit găzduire.

Poate voi cunoaşte şi un Paris primăvăratic...

Acum mă întorc la lumea mea bucureşteană, dar tot fredonez: Sous le ciel de Paris, marchent des amoureux/ Leur bonheur se construit/ Sur un air fait pour eux/ Sous le pont de Bercy /Un philosophe assis...Sous le ciel de Paris...

Gânduri de octombrie ploios...

Simţeam un fior rece în tot corpul...mă tot uitam în jurul meu şi mă simţeam legată de mâini şi de picoare, vroiam să ţip, să rup totul, să fug şi totuşi stăteam acolo...priveam atentă în jurul meu, eram paralizată. Vântul era tot mai rece, simţeam cu picioarele încep să se mişte, dar mergeau în direcţia greşită...eram captivă în propriul meu corp. Mă tot uitam la clădirea din faţa mea şi încercam să înţeleg, să mă înţeleg..Era frig şi eu nu-l simţeam, vroiam să ţip şi nu puteam, vroiam să fug şi mă opream şi vântul ala tot îmi sufla în ceafă. Ce fac? Am nevoie de ajutor? Ar trebui să-mi fie teama şi nu îmi e. Ce simt e greu de definit, ştiu doar că e confuz...şi apoi văd peretele alb din faţa mea, devin brusc stăpână pe propiul corp, iar în mine mi se conturează noua zi ce pare să înceapă. Ce vis ciudat...

Dar de câte ori nu mergem în direcţia greşită, de câte ori nu ne cenzurăm reacţiile, ideile, sentimentele, deciziile? De câte ori teama nu ne paralizeză? De câte ori nu ne dorim să ne înţelegem pe noi înşine, să facem ordine în deciziile şi găndurile noastre?

Cumva ne trezim din vis, cumva scuturăm teama care ne paralizează, cumva acţionăm şi cumva ne îndreptăm spre noua zi pe care o avem în faţă...

Timp

Spania pare acum foarte departe, aerul plăcut al vacanţei s-a îndepărtat, iar toamna îşi face tot mai simţită prezenţă.

Toamna vine cu schimbări...timpul e nerabdător, iar eu mă mişc într-un ritm din ce în ce mai alert, mai diferit, mai străin.

Zilele încep să difere unele de altele, gândurile mele se tot schimbă, se ciocnesc, se contrazic. Este un timp ciudat, este acea linişte care prevesteşte ceva. Este o linişte zgomotoasă ce te face să priveşti mai cu atenţie către tine.

Va fi o toamnă cu iz de egoism şi actorie - un egoism constructiv.

Ma uit din nou la ecranul laptopului, încerc sa scriu ceva...ceva nu se leagă...gândurile îmi zboară care încotro prin minte...am acea dorintă de a lua lucrurile de la un alt capăt...şi ceva îmi spune că aşa va fi...

Liniştea acestei după amiezi somnoroase mă presează...mă întorc la ideile mele, la timpul meu egoist..la mine...la documentul word gol din faţa mea..încerc să izolez problema, să fac un plan şi să-l aplic, să organizez, să trag concluzii, să stabiliesc noi obiective şi să ajut lucrurile să se întâmple...