Am ajuns, in sfarsit, ACASA. Dupa o calatorie groaznica cu trenul, astazi ne-am urcat in masini si am plecat sa sarbatorim pe cineva drag noua (familiei). Familie, prieteni, copii si adulti...Am mers la vreo 30 km departare de oras, intr-un loc linistitor... o curte imensa, verdeata, flori, fructe si un soare sfidator. Locul s-a umplut repede de energia celor mici si zarva celor mari. Copiii erau gata sa caute, sa descopere mistere numai de ei stiute. Inventau jocuri, se suparau, se certau, iar dupa 5 minute se impacau si jocul devenea si mai antrenat. Adultii s-au desprins, treptat, din haosul grijilor si au inceput sa discute, sa se plimbe, sa danseze, sa uite de ei si sa priveasca la inocenta copiiilor. Adultii, pentru o scurta perioada de timp, redeveneau copii, iar copiii erau fascinati... Nimeni nu baga in seama oboseala sau caldura exagerata. Primul care a parasit petrecerea a fost soarele, apoi au inceput sa plece si prietenii si rudele. Treptat curtea s-a umplut de liniste. Un cer superb, un aer placut de seara si sunetul vag al unor pasari ne-au tinut companie pana am plecat. Atat de diferit de zgomotul orasului.... Ne-am urcat in masina si am pornit spre casa. Nimeni nu avea chef de vorba, oboseala isi spunea cuvantul. Am condus prin noaptea calda de iunie, gandinu-ma doar la drum si la orasul care avea sa ne intampine la fel de zgomotos sau poate, totusi, putin mai amortit din cauza noptii.
