2011 către 2012

Şi a trecut 2011...Trăgând linie şi adunând a fost un an bunicel. Am crescut...am învăţat, am aşteptat, m-am lovit, am căzut, m-am ridicat, am văzut, am sperat, am iubit, am visat...şi timpul a trecut.

A fost un an încărcat, întortocheat, cu sute de învăţături, cu mii de întâmplări, cu oameni noi, cu milioane de zâmbete, cu nopţi albe, cu petreceri teamtice, cu aminitiri...

M-am indrăgostit de mândra şi regala Praga, am visat cu ochii larg deschişi pe străzile avangardistei Barcelona şi am iubit fiecare secundă petrecută în enigmaticul Paris.

În 2011 m-am "împrietenit" cu mine şi i-am redecoperit pe cei din jurul meu. Noi prieteni, vechi prieteni, unii vin, altii pleacă. Lucrurile se schimbă, oamenii se schimbă, eu m-am schimbat 

Au fost zile interminabile de vară, zile urâte de toamna, zile calde de primăvară când totul parea posibil şi zile reci de iarnă. Au zile când am vrut să opresc timpul în loc şi zile în care am urât timpul că trece prea încet. Pentru prima dată în viaţa mea am spus "Să se termine odată ziua asta!". Au fost zile de dezechilibru şi de frustare...

Un pic mai matură, mai melancolică, mai zâmbitoare încerc să fac bilanţul de sfârşit de an (mi-a discplacut mereu) şi cred că am găsit un echilibru între plus şi minus. Obiective pentru 2012? Le conturez în minte, mă joc cu gândurile, cu obiectivele...cumva cred că 2012 va fi un an bun pentru mine (în pofida previziunilor), un an al schimbarilor....

La mulţi ani!

Bonjour cherie,

Ştiu, a trecut mult timp, prea mult, dar încerc să-mi revin, să-ţi acord timp şi răbdare...
Azi, de 1 decembrie, gândurile mele zboară la Paris...Şi a fost Paris...ultimele zilele de noiembrie la Paris...un sfârşit de toamnă autentic într-un oraş fără termn de comparaţie.
Cum a fost la Paris?
Exact cum îmi imaginam că va fi...simplu, elegant, spectaculos, aglomerat....impresionant
Ce-am văzut acolo?
Louvre, Tour Eiffle, Versailles, Sacre Coeur, Notre Dame, grădini, Champs Elysees, Moulin Rouge - toţi le vedem, dar în spatele lor sunt clădiri cu poveşti impresionante, lumini, culoare, istorie, oameni cu feţe senine, zâmbete, o cultură aparte, visuri măreţe, eleganţă, o doză de iubire, nebunie şi încredere.
Parisul este mult mai mult decât turnul Eiffel şi Louvre, este un stil de viaţă, are un ritm al său, o muzică interioară ce te face să vibrezi.

Parisul este locul în care totul şi nimic contează, unde vrei totul şi în acelaşi timp ai tot ce vrei, timpul se estompează când te laşi pradă străduţelor înguste şi încărcate de poveşti.
Încerc să-mi fac ordine în gânduri, să găsesc acele cuvinte care să descrie cel mai bine Parisul, dar mă tem că va fi foarte greu.

Este tipul de oraş pe care îl simţi, îl trăieşti, îl respiri şi ţi-l însuşeşti, îl faci cumva particică din tine. Vorbeşte despre el în imagini, făcând apel la catedrale, parcuri, bulevarde, arhitectură, istorie, iubire, dăruire, cafenele şi bucuria de a tări, de a experimenta şi de a te bucura de fiecare moment al zilei.
Parsul te învaţă să te priveşti pe tine, să îţi dai timp, să acorzi timp lucrurilor simple din jurul tău. Te învaţă să fii elegant prin simplitate şi prin acea joie de vivre...Are sute de feţe, una mai spectaculoasă decât cealaltă. Eu am cunoscut un Paris tomnatic, ce îmbraca haine de sărbătoare. Se pregătea de iarnă, era îmbrăcat cu podoabe alese, iar colindele franţuzeşti împânzeau fiecare bulevard, cafenea, magazin...

Şi totuşi lumina toamnei încadra armonios străzile întortocheate şi cartierele încărcate de poveşti. Poveşti inedite ne-a şoptit şi frumosul cartier Bercy care ne-a oferit găzduire.

Poate voi cunoaşte şi un Paris primăvăratic...

Acum mă întorc la lumea mea bucureşteană, dar tot fredonez: Sous le ciel de Paris, marchent des amoureux/ Leur bonheur se construit/ Sur un air fait pour eux/ Sous le pont de Bercy /Un philosophe assis...Sous le ciel de Paris...

Gânduri de octombrie ploios...

Simţeam un fior rece în tot corpul...mă tot uitam în jurul meu şi mă simţeam legată de mâini şi de picoare, vroiam să ţip, să rup totul, să fug şi totuşi stăteam acolo...priveam atentă în jurul meu, eram paralizată. Vântul era tot mai rece, simţeam cu picioarele încep să se mişte, dar mergeau în direcţia greşită...eram captivă în propriul meu corp. Mă tot uitam la clădirea din faţa mea şi încercam să înţeleg, să mă înţeleg..Era frig şi eu nu-l simţeam, vroiam să ţip şi nu puteam, vroiam să fug şi mă opream şi vântul ala tot îmi sufla în ceafă. Ce fac? Am nevoie de ajutor? Ar trebui să-mi fie teama şi nu îmi e. Ce simt e greu de definit, ştiu doar că e confuz...şi apoi văd peretele alb din faţa mea, devin brusc stăpână pe propiul corp, iar în mine mi se conturează noua zi ce pare să înceapă. Ce vis ciudat...

Dar de câte ori nu mergem în direcţia greşită, de câte ori nu ne cenzurăm reacţiile, ideile, sentimentele, deciziile? De câte ori teama nu ne paralizeză? De câte ori nu ne dorim să ne înţelegem pe noi înşine, să facem ordine în deciziile şi găndurile noastre?

Cumva ne trezim din vis, cumva scuturăm teama care ne paralizează, cumva acţionăm şi cumva ne îndreptăm spre noua zi pe care o avem în faţă...

Timp

Spania pare acum foarte departe, aerul plăcut al vacanţei s-a îndepărtat, iar toamna îşi face tot mai simţită prezenţă.

Toamna vine cu schimbări...timpul e nerabdător, iar eu mă mişc într-un ritm din ce în ce mai alert, mai diferit, mai străin.

Zilele încep să difere unele de altele, gândurile mele se tot schimbă, se ciocnesc, se contrazic. Este un timp ciudat, este acea linişte care prevesteşte ceva. Este o linişte zgomotoasă ce te face să priveşti mai cu atenţie către tine.

Va fi o toamnă cu iz de egoism şi actorie - un egoism constructiv.

Ma uit din nou la ecranul laptopului, încerc sa scriu ceva...ceva nu se leagă...gândurile îmi zboară care încotro prin minte...am acea dorintă de a lua lucrurile de la un alt capăt...şi ceva îmi spune că aşa va fi...

Liniştea acestei după amiezi somnoroase mă presează...mă întorc la ideile mele, la timpul meu egoist..la mine...la documentul word gol din faţa mea..încerc să izolez problema, să fac un plan şi să-l aplic, să organizez, să trag concluzii, să stabiliesc noi obiective şi să ajut lucrurile să se întâmple...

Brava Spanie

Şi a fost frumoasa Spanie cu dimineţi lenşe, somnoroase şi nopţi agitate.

A fost Barcelona şi Costa Brava - locuri unde simţi că visezi cu ochii deschişi. Sunt locuri care se lasă cucerite, descoperite, locuri care te îndeamnă să cauţi, să descopri şi să vrei mai mult. Ţărmul cald, zgrimţuros şi marea agitata de la Costa Brava formează un cuplu perfect, se completeză reciproc într-o frumuseţe aparte, ruptă de zumzetul oraşelor din jur. Seara, scoate la bătaie o serie de terase şi paburi - un amestec intercultural inedit.

Străzile din Barcelona te invită la plimbare, te poartă pe meleguri de vis şi te rupe de realitate. Clădiri cu o arhitectură de revistă străjuiesc străzile pietruite cu paşii a mii şi mii de oameni. Este un oraş al muzaicurilor inedite de culturi, al mâncărurilor exotice, al plimbărilor lungi, al străzilor întortochiate, al eleganţei, al modei, al visului şi totodată al realităţii.

Timpul trece cu o viteză formidabilă pe străzile din Barcelona şi pe plaja din Costa Brava, se întrece cu trenurile care circulă cu peste 150km/h. Ţese noi poveşti, îţi dezvălui locuri doar imaginate, clădiri cu istorii spuse prin arhitectura lor, combinaţii ciudat de frumoase de arome, parfumuri, gusturi şi chiar persoane. Te laşi pradă timpului pentru 8 zile, uiţi de lumea ta şi (re)descoperi prieteni vechi, îţi creionezi noi amintiri, noi vise, noi obiective. Lumea ta este reorganizată şi parcă te-ai întorce şi totuşi ai mai rămâne. Parcă ai mai învaţat ceva, parcă ceva s-a schimbat..şi totuşi lucrurile par la fel. Cum era vorba aceea: călătoria este cea care conteză şi mai puţin destinaţia (the journey is the destination) - eu cred că ambele sunt importante. Ceva se schimbă cu fiecare călătorie, noi ne schimbăm cu fiecare loc vizitat. Fiecare loc/oraş lasă o amprentă.

Acum, Barva Spanie cu ale ei poveşti pictate pare departe. 

Mă readaptez la agitatul Bucureşti...şi pare schimbat...să fie doar o impresie?

 

Din vară...

Iubesc acele începuturi liniştite, senine când totul se află sub bagheta liniştii. Iubesc astfel de începuturi aşa cum iubesc primele clipe de dimineaţă, chiar înainte de răsăritul, când noaptea şi ziua se îngână, iar soarele trimite primele raze roşiatice. Un geam este deschis, se simte o aidere plăcută de vânt, se aude foşnetul copacilor din spatele blocului, un miorlăit somnoros de pisică, un cântec de pasăre matinal. E linişte, câteva maşini umblă bezmetic pe străzi...toţi dorm. Sunt câteva momente de transparenţă, de frumuseţe tăcută când poţi observa cum totul în jurul tău prinde viaţă. E un sentiment ciudat de putere, de linişte, de complicitate la ceva ascuns. E ca atunci când eşti stăpânul unui secret, un secret ştiut de tine, dar şi mulţi alţii dinaintea ta.

Dar treptat lumea se trezeşte şi realizezi că totul se schimbă, totul intră pe un făgaş normal, fiecare intră în ritmul agitat al cotidianului, în vârtejul grijilor. Sutele de gânduri adormite încep să se trezească şi să-şi fac loc printre momentele mele de linişte. Schiţez un zâmbet, privesc pe geam şi mă ancorez în ziua pe care o am în faţă.

Aceste zile sunt rare, deoarece ziua mea începe după răsăritul soarelui. Cumva păstrez acest sentiment şi îmi croiesc drum prin jocul cotidianului. Iubesc începuturile zilelor calde de vară, iubesc începuturile promiţătoare, iubesc ciudatul amestec între agitaţie şi linişte, între noapte şi zi, între obişnuit şi neobişnuit....

Verde

Au venit zilele leneşe de vară, e agitaţie, sunt schimbări şi e mult verde şi îmi place...îmi tot vine în minte locul unde îmi petreceam vacanţele când eram copil. Îmi amintesc de casa bunicilor, de zilele de joc neîntrerupt, de întâmplări frumoase, de prieteni uitaţi. Ar mai fi căţăratul în copaci, gustul aromat al prăjiturilor de casă, glasul dulce al bunicilor şi poveştile cu tâlc spuse în seri răcoroase de vară.

Timul se dilata, se oprea pentru mine. Verile păreau lungi, zilele erau imprevizibile, poveştile erau mereu altele. Fiecare zi avea culoarea ei, gustul ei. Sunt veri de care încă îmi amintesc. Îmi amintesc de jocurile improvizate care alungau orice urmă de plictiseală, de serile cu cer senin şi plin de mii de stele şi de câte şi mai câte.

Cu gustul acelor zile revin în Bucureştiul gri şi mă bucur de o altă frumuseţe, de alte zile blânde de vară, de alte întâmplări....

Mai spre Iunie

Pentru că zilele încep să se însenineze şi pentru că uităm, câteodată, să zâmbim. 

Drumuri improvizate

 

Sunt multe zile din viaţa noastră care trec fără să spună ceva, fără a aduce ceva memorabil cu ele, fără să ne aducem aminte de ele. Sunt săptămâni despre care spunem că au trecut în grabă, fără ceva special. Dar sunt şi zile care au ceva aparte, acele zile de care mereu îţi vei aminti, care ne stârnesc sentimente, emoţii, amestecuri inedite. Sunt acele poveşti care încep cam aşa "Era într-o joi, atunci când..." sau "Ştiam eu că ziua de marţi avea să-mi aducă ceva bun...". Cam asta mi s-a întâmplat şi mie. Lunea trecută, am vizitat un loc pe care l-am văzut de atât de multe ori, dar a fost prima dată când i-am remarcat frumuseţea. 

Un loc unde guvernau două culori: albastrul senin al cerului şi verdele câmpului, iar singur zgomot care împânzea locul era cel al păsărilor. Un loc ferit de forfota oraşului, de zumzetul maşinilor, de clădiri masive şi de gălagia grijilor cotidiene. Din când în când, îţi apărea în cale câteva căprioare, care se opreau din drumul lor, te priveau curios şi-şi vedeau de traseul lor sau vreo doi iepuri se hotărau să-ţi ţină companie, dar se certau pe un petec de iarbă, iar un sentiment plăcut de linişte acumpania întreg peisajul. 

Puteam spune orice, puteam gândi orice...nimic şi totul conta. 

De Paşte..

Îmi era dor de această perioadă...îmi era dor de casă, de micile dispute cotidiene, de discuţiile cu prietenii vechi, de aglomeraţia din bucătarie, de mirosul cozonacilor, de vopsitul ouălelor, de bucatele alese, de mirosul fraged de primăvară, de razele plămânde de soare...

E o perioadă în care toată lumea este agitată, fiecare fuge după ceva...dar e frumos (dacă evit supermarket-urile)..încă mai avem tradiţii..Fiecare familie îşi are propriile tradiţii şi simte diferit această perioadă. În decursul anilor, ne construim un album de tradiţii, de reguli nescrise pe care le transmitem din generaţie în generaţie..Sărbatoarea vine în fiecare an în stilul caracteristic, noi suntem diferiti, simţim diferit, trăim diferit..avem o traditie a emoţiilor, a lucrurilor care ni se întamplă de Sărbători şi în fiecare an reînvie. 

E o perioadă a familiei, a timpului ce curge cu repeziciune, a lucrurilor frumoase, a acelor dragi, a zâmbetelor, a emoţiilor, a bucuriei, a seninătăţii, a lucrurilor simple şi frumoase. 

E o perioadă pe care o traim diferit de la an la an, dar care aduce cu ea mereu ceva vechi şi totuşi ceva nou..un zâmbet, o persoană, o întâmplare, un loc, un sentiment, un lucru, un cuvânt, o faptă, o amintire...ceva ce purtăm cu noi mereu, ceva ce va rămâne.

Sărbători frumoase!

A sweet dream..

După Roma a fost Praga. 6 mândre fete au fost la Praga...un alt vis împlinit, un alt obiectiv atins..Cum e Praga? Ca un vis, un vis frumos, care îţi doreşti să dureze la infinit. Este un spectacol de oraş, un mix ciudat de culturi, de clădiri, un amestec de modernitate şi istorie, un complex de oameni unici. Praga are acel ceva care te face să crezi că eşti într-un loc ireal. Este tipul acela de gazdă care ştie să te atragă şi să-ţi menţină interesul, ştie să te ţină conectat..şi uiţi de tine, de timp şi de...tot...

Poartă anumite haine ziua şi altele complet diferite noapte, te poartă pe străzi bătute de timp şi istorie, te învălui în multiple miresme, te face să căuţi şi ştie să te răsplătească. Este un oraş aparte, cu un miros specific, cu o culoare caldă, un oraş ce străluceşte frumos în lumina caldă a soarelui de primăvară. Gândurile zboară, grijile dispar, eşti doar tu şi oraşul...un labirint al cristalelor de Boemia, Swarovsky, a sticlelei colorate, a vitrinelor zâmbitoare, a artei culinare, a oamenilor corecţi, a prietenilor, a poveştilor, a basmelor nemuritoare.

 

 

Aventura a ţinut 4 zile, dar parcă au fost 10...timpul a zburat...am savurat fiecare colţişor, fiecare clipă..şi Praga ştie cum să te facă să visezi, să descoperi, să vrei mai mult...te întoarce în timp şi totodată pe plasează într-o realitate ciudat de frumoasă. Este un oraş ce vibrează prin toţi pori şi care te surprinde şi te învălui, doar dacă îl laşi să facă acest lucru. Şi la întoarcere vrei mai mult şi mai mult şi îţi este incredibil de greu să relatezi în cuvinte ce a însemnat PRAGA...Un oraş care ştie să zâmbească în asfinţit...

 

Fuse, fuse şi se duse..

A fost o zi în care nimic şi totul a contat, o zi perfectă de primăvară, aşa cum visam de prin decembrie. A fost o zi inundată de soare, în care am primit zâmbete în dar şi sute de gânduri frumoase. A fost "my special day", în care, să spunem, că mi s-a făcut pe plac...

Ziua asta mi-a amintit de toate zilele de naştere trecute, de pregătirile făcute de părinţi, de torturile atât de speciale, de invitaţii mei neastâmpăraţi, de cadourile primite, de jocurile copilăriei, de curiozitatea adolescenţei şi de agitaţia începutului de maturitate. 

 23 de zile de naştere, 23 de torturi, sute de cadouri, mii de felicitări, sute de surprize, oameni speciali, mii de amintiri, mii de urări, de gânduri, mii de fotografii, prieteni, familie...toate compun un album, care rămâne permanent deschis. Fiecare zi de naştere vine cu ceva special: un dar, un gând, o urare, un om special., un sentiment plăcut, o surpriză..şi câteodată se întâmplă să fie toate...Sunt atât de multe lucruri care te pot face să zâmbeşti într-o zi, de ziua ta, sunt oameni frumoşi care te surprind şi te fac să te simţi "în haine de sărbătoare" şi pentru asta le foarte mulţumesc! Dar sunt lucruri deja ştiute, nu?

De ce?

Pentru că este 1 Martie...
Pentru că vreau să fie primăvară...
Pentru că afară ninge şi îmi aduce aminte de o "poveste a primăverii" spusă de mama în copilărie...
Pentru că în casă miroase a flori...
Pentru că am primit irişi, lalele, zambile şi narcise..
Pentru că nu am mai scris de ceva vreme..
Pentru că lucrurile sunt la fel şi totuşi atât de diferite...
Pentru că vreau să dau altă "culoare" blogului...
Pentru că aşa vreau eu..
Pentru că este unul dintre acele posturi fără sens, fără explicaţii, fără început şi fără sfârşit...
Pentru că îmi place această perioadă din an...
Pentru că am pus punct şi m-am îndreptat spre alt capăt..
Pentru că primăvara aduce culoare..
Pentru că lucrurile par mai simple, mai clare...
Pentru că eşti încă aici...pentru că n-am renunţat...
Pentru că plec la Praga..
Pentru oamenii speciali de lângă mine..
Pentru alte sute de motive acest post merită să fie scris..

Linişte?!

E linişte, prea linişte şi parcă nu ai chef de nimic..un ochi se îndreaptă spre telefon şi celălalt spre laptop. Din nou un document word gol...cum să încep? Şi am toate materialele în faţă...Şi după două nopţi de lucrat până la 3 dimineaţa (că ziua nu am spor, chef, timp etc) reuşesc să termin un proiect imens...şi realizez că mai sunt încă vreo 4 examene/proiecte.

Da, e sesiune...nu îndrăgesc această perioadă...o stoarcere de nervi, agitaţie şi consum de energie..şi îmi doresc să se termine cât mai repede..îţi găseşti mereu altceva de făcut, vrei să vezi filme pe care nu le-ai văzut, ai chef de plimbări, de făcut curat, de muncă, de bârfă, vrei să te întâlneşti cu toată lumea, ai chef de petrecere, ai chef de orice altceva decât de învăţat..şi te uiţi la ceas şi îţi spui "încă 10 minute şi mă apuc de treabă"...

Dar obişnuinţa te învaţă, sub presiunea nebună a timpului înveţi, lucrezi, citeşti, o scoţi vitejeşte la capăt...mă gândesc la tot ce mi-am propus să realizeze anul acesta (dap, anul acesta chiar mi-am fixat nişte obiective şi sunt hotărâtă), la tot ce vreau să fac după  sesiune şi la următoarea escapadă: Praga..Spring in Prague! I can't wait!

Bucureştiul asediat....

Sub asediul zăpezii, Bucureştiul are altă culoare...e albul unui alt început de an: 2011. Ce va rezerva 2011? Deocamdată: zăpadă, linişte...şi fotografii...