Ieri, am plecat în căutarea copilăriei. Am profitat de faptul că a fost o sărbatoare pe care am iubit-o de mică și care, nici până astăzi, nu și-a pierdut farmecul (Moș Nicolae). Am plecat să redescopăr locurile copilăriei. Am ajuns în parc, un parc pe care l-am vazut de atâtea ori, mereu la fel, mereu schimbat. Era plin de lume, decorat cu luminițe colorate și brăduți împodobiți. Părinti, bunici, copii, adolescenți, baieți și fete, tineri îndrăgostiți mișunau peste tot. Am ajuns și la un parculeț al celor mici, un loc pe care îl iubeam în copilărie. Leagane, tobogane, mașinuțe colorate, ”gâze și pălării zburătoare", baloane colorate etc. erau asaltate de cei mici. M-am așezat într-un leagan (iubesc leaganele) și amintirile au început să curgă. În jurul meu totul se mișca, se crease o atmosfera de poveste învăluită în miros de vată pe băț și floricele, iar colindele și brăduții împodobiți completau perfect tabloul
Eu îmi aduc aminte de același parc, care în zilele de sărbătoare era mai frumos ca niciodată. Îmbraca alte haine, erau mai puține mașinării și ”pălării zburatoare”, dar erau concursuri organizate de personaje de desene animate. Mirosul de măr copt și zahăr caramelizat mă fascina și, bineînțeles, nu lipsea turta dulce. De fiecare dată îl convingeam pe tata să-mi cumpere. Aaaaa, și nu plecam fără un balon (pe care îl spărgeam până ajungeam acasă și plângeam dând vina pe balon). Îmi aduc aminte de escapadele de sfârșit de săptămână la teatru, la zoo, în parc, la bunici etc. Nu iertam niciun weekend, știam mereu că tata o să vină cu o propunere.
Mi-am continuat călătoria fără a face comparație între ”atunci” și ”acum”, doar lăsând amintirile să curgă. Mi s-au alăturat câțiva prieteni și ne-am plimbat fără a ne opri undeva, doar ”vizitând” locurile copilăriei noastre. Am lăsat puțin în urmă copilul din mine, care visa cu ochii deschiși la inocența copilăriei și am poposit în prezent.
Trebuie să mărturisesc: iubesc această periodă a anului și mereu gândul îmi fuge la copilărie.
