duminică, 21 august 2011

Brava Spanie


Şi a fost frumoasa Spanie cu dimineţi lenşe, somnoroase şi nopţi agitate.
A fost Barcelona şi Costa Brava - locuri unde simţi că visezi cu ochii deschişi. Sunt locuri care se lasă cucerite, descoperite, locuri care te îndeamnă să cauţi, să descopri şi să vrei mai mult. Ţărmul cald, zgrimţuros şi marea agitata de la Costa Brava formează un cuplu perfect, se completeză reciproc într-o frumuseţe aparte, ruptă de zumzetul oraşelor din jur. Seara, scoate la bătaie o serie de terase şi paburi - un amestec intercultural inedit.


Străzile din Barcelona te invită la plimbare, te poartă pe meleguri de vis şi te rupe de realitate. Clădiri cu o arhitectură de revistă străjuiesc străzile pietruite cu paşii a mii şi mii de oameni. Este un oraş al muzaicurilor inedite de culturi, al mâncărurilor exotice, al plimbărilor lungi, al străzilor întortochiate, al eleganţei, al modei, al visului şi totodată al realităţii.

Timpul trece cu o viteză formidabilă pe străzile din Barcelona şi pe plaja din Costa Brava, se întrece cu trenurile care circulă cu peste 150km/h. Ţese noi poveşti, îţi dezvălui locuri doar imaginate, clădiri cu istorii spuse prin arhitectura lor, combinaţii ciudat de frumoase de arome, parfumuri, gusturi şi chiar persoane. Te laşi pradă timpului pentru 8 zile, uiţi de lumea ta şi (re)descoperi prieteni vechi, îţi creionezi noi amintiri, noi vise, noi obiective. Lumea ta este reorganizată şi parcă te-ai întorce şi totuşi ai mai rămâne. Parcă ai mai învaţat ceva, parcă ceva s-a schimbat..şi totuşi lucrurile par la fel. Cum era vorba aceea: călătoria este cea care conteză şi mai puţin destinaţia (the journey is the destination) - eu cred că ambele sunt importante. Ceva se schimbă cu fiecare călătorie, noi ne schimbăm cu fiecare loc vizitat. Fiecare loc/oraş lasă o amprentă.
Acum, Barva Spanie cu ale ei poveşti pictate pare departe. 
Mă readaptez la agitatul Bucureşti...şi pare schimbat...să fie doar o impresie?