ULTIMUL

Promit că e ultimul...

Acum e linişte, pare linişte, oboseala încă se simte, cearcănele sunt mai vii ca niciodată...mă trezesc dimineaţa speriată că am dormit prea mult. Îmi fac mustrări de constiinţă că nu am auzit telefonul şi încerc să-mi reamintesc, în gând, ce am de făcut, dar apoi realizez....S-A TERMINAT..azi nu ai nimic de învăţat, nu ai de scris la studiul de caz, nu ai de analizat fotografii...Dar, azi trebuie să faci ceva, trebuie să scrii o concluzie. 

De două zile s-a terminat nebunia licenţei..S-a terminat "carantina"...acum o lună de zile nu mă luam în serios când spuneam cuvântul ăsta..dar chiar a fost carantina...nu am ştiut de mine..cei din jurul meu spuneau că sunt absurdă. De ce să învăţ atât? Cum să scriu atât? La licenţă se iau note mari uşor...Nu e chiar aşa, facultatea noastră este "specială". Examenul scris a fost groaznic, susţinerea orală a fost plină de emoţii, dar a fost...bine...a trecut cu bine...Zilele trecute mă gândeam la motivele care m-au făcut să dau la facultatea asta şi la cât de frumoşi au fost anii facultăţii. Şi este trist să vezi cum toate acele argumente sunt demontate unul câte unul, şi mai trist este să vezi că lucrul ăsta se întâmplă în doar câteva zile. Se naşte o nouă dezamagire...Încerci, apoi, să te legi puţini oamenii frumoşi rămaşi acolo, de tot ce-ai învăţat de la ei (şi nu numai), de prieteniile care s-au format şi pleci mai departe cu un gust amar şi cu încă un set de amintiri... 

Ieri, mi-am adus aminte de o discuţie de acum câteva luni (cred că era prin martie sau aprilie). Atunci am fost întrebată: "Ce faci vara asta?". Eram şocată şi am răspuns: "Îmi dau licenţa!!!", apoi mi s-a replicat ironic: "Ştii, există viaţă şi dupa licenţă..."Atunci mi se părea că nu voi trece de acest prag, luna iunie era foarte departe.Totul părea proiectat într-un viitoar îndepărtat. Acum realizez (după ce totul a trecut) că sunt precum un copil care învaţă să meargă. Eu învăţ "să merg" din nou, să păşesc cu mare grijă pentru a nu-mi pierde echilibrul...şi parcă toate simţurile sunt amorţite...încerc să ocolesc potecile întortocheate, să nu trasez scheme complicate...

E ciudat cum un examen, de care, mai târziu îmi voi aminti zâmbind poate să facă "un dezastru" atât de mare, poate să afecteze atât de mult...

Dar am promis! E ultimul, ultimul post despre ceea ce a însemnat licenţă, nervi, sesiune, stres... 

Simplu: ABSOLVIRE...

"Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens... " - Constantin Noica. Aceste cuvinte ar putea să caracterizeze ziua de ieri.

Au trecut 3 luni decând am început să ne pregătim de absolvire. Acum trei luni (mai exact, 3 martie 2010) am scris pe foia de curs a unei bune prietene cuvântul "ABSOLVIRE"..atunci am simţit fiori reci în tot corpul, iar acum totul pare atât de departe...

A venit şi ziua absolvirii...Am lăsat pentru o zi învăţatul şi am interzis cu desăvârşire rostirea cuvântului "licenţă"...Pregătirile au început de dimineaţă..agitaţie...emoţii. Am plecat în gaşcă mare de la cămin...aşa cum ne-am obişnuit..Ne-am luat robele în posesie, ne-am întâmpinat profesorii şi iniviaţii şi totul a început. Ceremonia a ţinut peste patru ore, timpul a zburat. Au fost discursuri, filmuleţe, gesturi, cuvinte care ne-au zmuls lacrimi şi zâmbete, ne-am aminitit, am retrăit cu ochii minţii emoţiile primului an.

Două şefe de promoţie şi doi şefi de an, studenţi implicaţi în sute de proiecte, concursuri câştigate - ne mândrim cu ei. Am catalogaţi ca o promoţie atipică şi tocmai acest lucru ne face diferiţi, speciali. Am trăit fiecare moment, am savurat fiecare clipă...

Trebuie să mărturisesc că mi-a fost teamă de ceva: să nu mă împiedic când o să fiu strigată să-mi iau diploma..:P. Dar m-am descurat onorabil. Şi totul s-a sfârşit cu îmbrăţişări, felicitări şi şampanie. Era o mare de oameni, fiecare fugea după câteva secunde cu cei dragi, după "împietrirea" câtorva clipe din această zi.

Sute, mii de fotografii (cum ar spune o dragă prietenă "pentru eternitate"),buchete de flori, agitaţie, priviri fugitive de mulţumire şi admiraţie..privirile admirative, mândre ale părinţilor "au luat cu asalt" curtea Facultăţii de Drept...Ei şi-au îmbrăţişau cu drag odraselele, le-au pupat pe frunte şi le-a urat "drum bun" în continuare.

Cineva m-a strigat "domnişoara absolventă" şi nu vroiam să-mi recunosc statutul...încă nu mă simt absolventă . Ni s-au spus multe lucruri frumoase şi îmi este greu să spun în cuvinte tot ce-am simţit ieri..valuri şi valuri de emoţii, clipe ce nu vor fi retrăite, fotografii ce nu pot fi trucate, cuvinte simple şi frumoase, ce mi s-au întipărit în memorie, oameni ce m-au surprins, oameni care nu mă aşteptam să fie acolo şi au fost...Felicitările au curs până târziu în noapte.

Un simplu "mulţumesc" ar fi prea puţin pentru profii care ne-au tras de urechi şi ne-au sancţionat, care ne-au încurajat, ne-au felicitat şi ne-au lăudat atunci când am meritat, care ne-au lăsat să ne aproiem de ei şi să le aflăm secretele (profesionale) în aceşti trei ani de facultate, şi care ne-au făcut se ne simţim "de milioane" la propria absolvire.

Nici pentru părinţi şi pentru cei dragi un "mulţumesc" nu ar fi suficient. Ei, care au fost mereu acolo, ne-au suportat toanele, telefoanele pline de nervi, stresul sesiunii, nervii licenţei, orele de nesomn, grijile şi preocupările care ne macină în mod constant.

Aseară petrecerea a continuat până spre orele dimineţii, acum revăd fotografii şi mă uit intrigată la teancul de cărţi care mă înconjoară şi la documentul word gol, care până duminică noapte trebuie să aibă peste 25 de pagini pentru studiul meu de caz. De afară se aude discuţia banală a unor tipi care repară nu-ştiu-ce la maşină...În minte încă mai am melodiile zilei de ieri...şi totul pare că a fost un film bun, un film care încă mai rulează în minţile noastre.
Proud to say: Absolventă CRP, Litere, promoţia 2010!

 P.S. Mai multe poze sunt pe Facebook :P

amintiri 2

Şi se apropie....se apropie cu paşi repezi...Ritmul este din ce în ce mai alert...Timp, timp, timp...parcă nu mai este timp..Pregătirile au început de ceva vreme...vineri, 4 iunie 2020, este "the day" - absolvirea. Tot nu realizez că au trecut trei ani...nu ştiu ce să aştept de la aceasta zi..emoţii, oameni dragi, profesori, părinţi, colegi, prieteni...şi probabil că lacrimile o să şteargă şi ultima urmă de fard de pe faţă...

Şi au trecut trei ani de facultate, acum mai sunt aproximativ două săptămâni până la "primul pas" al licenţei..

Acum trei ani o tânără de 19 ani trăia emoţiile bacului şi apoi pe cele ale admiterii. Doamne ce clad a fost la admitere - cod ruşu în Bucureşti. Au fost mulţi, gălăgie, nervi, o căderea de calciu, un examen de patru ore, căldură mare, atâtea figuri necunoscute, atâtea priviri pierdute, atâtea poveşti...

Şi aşa tânăra noastră a început primul an de facultate, a schimbat statutul de elevă cu cel de studentă. A făcut cunoştinţă cu viaţa la cămin. A stat primii doi în Regie. A pornit la drum cu un sac de aşteptări, iluzii, speranţe, dar după primele două săptămâni de stat în Bucureşti s-au dus pe apa sâmbetei. 

190 de colegi, noi prietenii, dorinţa de a cunoaşte, de a şti, de a experimenta. Seri pierdute, dar nu învăţând, ci cutreierând Regia în lung şi lat, descoperind oameni noi, poveşti diverse. Petreceri în cămin, sesiuni de filme şi poveşti de groază au făcut parte tot din primul an de facultate.

În anul doi, domnişoara studentă a devenit mai serioasă, un pic mai matură, s-a implicat în diferite proiecte,  a participat la Olimpiadele Comunicării, a făcut cunoştinţă cu sfera muncii. Regia parcă devenise gălagioasă, dar studenta de anul doi nu spunea "nu", prea des, la distracţie. A început să piardă nopţile învăţând sau lucrând la proiecte, a început să înveţe că "planurile de acasă nu se potrivesc mereu cu cele din târg".

În anul trei, studenta noastră,cu lacrimi în ochi şi-a luat "la revedere" de la Regie şi s-a mutat în Grozăveşti. A învăţat să-i placă aici, şi-a fortificat relaţiile de prietenie, a (re)descoperit oameni frumoşi de la care a învăţat  enorm şi cărora le datorează multe. 

Experienţa facultăţii a cam schimbat-o pe studenta noastră! A trecut prin multe întâmplări (plăcute şi neplăcute), are sute de fotografii, mii de amintiri...s-a înconjurat de oameni pe care îi apreciază, oameni alături de care a trecut prin multe, a învăţat să pună accent pe realţiile interumane, să aibă încredere, să aibă răbdare...s-a îndrăgostit în repetate rânduri, a învăţat să spună "nu" la seri pierdute aiurea şi să-i aprecieze pe cei din jurul ei...Ceea ce încă n-a învaţat, este să funcţioneze în parametrii normali în situaţiile de stres..şi încă mai are multe de învaţat studenta noastră...Câte nu s-au întâmplat în anii de facultate...

Acum studenta se pregăteşte de o absolvire, care speră să fie memorabilă, şi încearcă să-şi facă ordine în haosul din mintea ei...ordine în haos...să schiţeze povestea acestor trei ani...