2010...a fost cândva!?

Parcă ieri scriam despre anul 2009, povesteam despre escapada la Sibiu în ajun de revelion..şi azi scriu despre anul 2010..şi uite cum mai trecu un an..Bagajele sunt aproape gata, bilet de tren încă nu am, dar se rezolvă şi încerc să fac o retrospectivă a anului 2010. Anul acesta am primit o leapşă de la buna şi draga mea prietenă, Carmen, să scriu despre cinci lucruri importante realizate în 2010. So, here we go:

 - În primul rând, am lucrat la o teză de licenţă cam jumatate din an şi pot să spun că mi-a ieşit. Am terminat facultatea de Litere, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice. Am susţinut un examen de licenţă ca la carte (scris şi oral) şi am devenit licenţiată în comunicare şi realţii publice. Tot de acest domeniu a aparţinut şi examenul de admitere la masterat, peste care am trecut cu brio. Au fost zile grele...nici nu ştiu cum a trecut prima jumatate a anului;

- Am călătorit cu aparatul de gât prin locuri unde realitatea şi fantezia se îmbină perfect...am străbătut Croaţia, Ungaria şi o particică din Slovenia în doua săptămâni de poveste..aaaaaa şi să nu uit de mult visata Veneţie..

- Am botezat o fetiţă, care îmi poartă numele...e un sentiment pe care rar îl experimentezi, dar la noi în familie se întâmplă cam o dată la 3 ani..am botezat 7 copii...Prin urmare, de Sărbători casa este plină de zâmbete şi întâmplări haioase;

- Cum să uit de Roma? visul meu din copilărie...O călătorie plănuită până în cel mai mic detaliu împreună cu ale mele prietene şi colege..Roma cu străduţele ei înguste, cu oamenii primitori, cu poveştile ei nemuritoare, cu îngheţata delicioasă, cu pieţele aglomerate...toate ne-au ţinut companie timp de 5 zile;

 - Un alt pas imporant în 2010: după trei ani am părăsit viaţa de cămin şi m-am mutat în casă nouă...alte responsabilităţi, altă etapă, alte întâmplări.

S-au întâmplat multe în 2010...Dacă trag linie,aş putea spune că a fost un an bunicel...Aş putea spune că am mai crescut un pic, am devenit mai matură, mai sigură pe mine, pe deciziile mele. Am şi greşit, dar am încercat să-mi recunosc greşelile şi cel mai important (chiar dacă sună clişeistic): am lângă mine atât familia, cât şi prieteni foarte dragi.

Ar mai fi mult de scris, dar am să las plăcerea şi altora să facă acest lucru. Anca, Dana, Aniela, Marina...e rândul vostru!

Ajun...

Ajun de Crăciun...totul se mişcă cu o viteză uluitoare, miros de prăjituri, de cozonac, bradul tronează mândru în sufragerie, cadourile îi ţin companie, fiecare îşi ştie rolul, ne mişcăm cu rapiditate şi când tragem linie suntem uimiţi de cât de multe am putut face. Nu ştim ce ne-a lovit: alergăm după cadouri (întâlniri cu Moşu'), după diverse cumpărături, parcurgem sute de km şi ne strângem toţi acolo unde ne simţim cel mai bine - în familie, primim colindători, mergem în vizite, ne certam din cauza unor nimicuri şi uităm cum timpul trece, uităm să ne aşezăm cinci minute şi să avem grijă de noi, să-i privim pe cei dragi si să le mulţumim că sunt aici, că sunt alături de noi, că putem petrece câteva zile cu ei...îmi aduc aminte de Crăciunurile de acum mulţi ani, de troienele de zăpadă, de zarva din bucătaria bunicii, unde se aduna toată familia, de serbări, de poveştile pe care le ascultam în fiecare Ajun, poveşti spunse de bunici, de emoţia fiecărui cadou primit, de păpuşile pe care încă le păstrez, de tata care se costuma în Moş Crăciun, de mama care încerca mereu să afle ce îmi doresc de Crăciun, de serile în care mergeam la colindat şi câte şi mai câte...se anunţa zile liniştite, calde, frumoase (atât la propriu cât şi la figurat)...Maine casa va fi plină - rude, prieteni, copii si adulţi...zarvă, surprize, timp pentru noi, timp de Crăciun...

Îmi doresc să ningă....atât...

Decembrie...

Şi uite că e decembrie... şi aş fi vrut să nu fie...câte n-aş fi vrut...A fost o toamnă lungă şi un pic obscură. A fost aceea toamnă în care nu-şi găseşti echilibrul, cauţi şi cauţi şi nimic. 

M-am tot mutat în toamna asta...în vreo 3 locuri diferite. Mereu povestea se repeta: nu apucam să despachetez că trebuia să plec. Zilele trecute citeam despre un grec care, venit pe meleaguri româneşti în timpul comunismului, forţat de circumnstanţe, şi-a petrecut toată viaţa aşteptând să se întoarcă în Grecia. A aşteptat, în zadar, vreo 40 de ani cu bagajele nedesfăcute, cu casa neamenajată..şi mă gândeam că şi eu am aşteptat trei luni să pot să-mi desfac bagajele şi ştiu că aşteptarea te poate scoate din minţi. Dar acum am, în sfârşit, locuşorul meu cu uşi de poveste, cu peretele cu model, cu baia verde şi canapea neagră. M-am instalat.

Pare ciudat, pare diferit, după trei ani trăiţi la cămin. Mă mişc încet, cu paşi mărunţi, echilbrul este fragil, pare a fi lipit, dar cred că lipiciul este de calitate.

Mereu am iubit luna decembrie, zăpada, poveştile, cadourile, petrecerile tematice, zarva din bucătării, colindele, brazii împodobiţi. Acum locuşorul meu este îmbracat în haine festive: mi-am desenat pe geamuri oamenii de zapadă şi moşi crăciuni, iar crenguţe de brad împodobite şi-au disputat teritoriul în restul casei.

Acest decembrie va fi diferit, poate special, poate iertător, poate darnic, poate spontan, poate, poate răbdător, poate va alina, poate va consemna, poate puţin din toate...dar va fi altfel...

Şi parcă n-are sens, dar acest post este unul dintre acele posturi...pe care le citeşti şi te întrebi "ce-a vrut să spună autorul?". E doar un alt început...să-i spunem aşa, până găsesc altceva..