Retrospectiv...!?

Planurile de acasa nu se potrivesc niciodata cu cele din targ....Asa suna o vorba romaneasca si asa e....Au trecut Sarbatorile, pe care mi le-am imaginat intr-un fel, si au iesit cu totul diferit, dar intr-un sens bun ...A trecut 2009, a inceput 2010...

2009 - un an bun din unele puncte de vedere - ma refer aici la propria persoana - si mai putin bun pentru altii (se includ aici contextul economic, politic, social etc.)

2010 - se anunta a fi un an care ne pune la incercare din toate punctele de vedere. Putem sa-i facem fata? Vom vedea...

Planuri pentru 2010? Nu am...nici pentru 2009 nu am avut si m-am descurcat onorabil..:P..Pana acum, in 2010, s-au anuntat: o licenta, vreo 2 sesiuni, un master si privesc spre ce o sa vina....

Revelionul? Pana pe 28 dec am zis ca o sa merg in Bucuresti, dar un telefon neasteptat m-a dus pe 30 la Sibiu..

Drumul - ingrozitor de lung (7 ore), Sibiul - primitor, oamenii- superbi, rasete multe, glume, jocuri, plimbari...ploaie si inca ceva...care sa puna sangele in miscare...Asa am inceputul noul an...

           

CRACIUN....

Azi e Ajunul Craciunului...

Timpul a zburat... mereu am iubit luna decembrie...mii de amintiri, sute de dorinte, zambete, bucurii, intelepciune, cadouri, visuri impartasite, mici miracole, miros de prajituri, brad impodobit si forfota in bucatarie...Casa se umple treptat de voie buna, zambete, glasuri de copii, chipuri senine care pentru cateva zile uite de tot si incearca sa traiasca diferit. Cineva foarte drag mi-a spus acum cateva zile " Magia Sarbatorilor nu inseamna altceva decat a-i avea pe cei dragi aproape si a putea sa te bucurii de compania lor, fara sa le ceri nimic, doar sa le daruiesti ce ai tu mai bun". 

Asa ca, macar acum, sa-i acceptam pe cei dragi cu bune si rele, sa le fim alaturi si sa-i lasam sa ne fie alaturi. 

Bucurati-va de Sarbatori cu inima de copil si savurati fiecare clipa!!!!

Have yourself a merry little Christmas,
Let your heart be light
From now on,
our troubles will be out of sight.

Parfum de copilarie...

Ieri, am plecat în căutarea copilăriei. Am profitat de faptul că a fost o sărbatoare pe care am iubit-o de mică și care, nici până astăzi, nu și-a pierdut farmecul (Moș Nicolae). Am plecat să redescopăr locurile copilăriei. Am ajuns în parc, un parc pe care l-am vazut de atâtea ori, mereu la fel, mereu schimbat. Era plin de lume, decorat cu luminițe colorate și brăduți împodobiți. Părinti, bunici, copii, adolescenți, baieți și fete, tineri îndrăgostiți mișunau peste tot. 

Am ajuns și la un parculeț al celor mici, un loc pe care îl iubeam în copilărie. Leagane, tobogane, mașinuțe colorate, ”gâze și pălării zburătoare", baloane colorate etc. erau asaltate de cei mici. M-am așezat într-un leagan (iubesc leaganele) și amintirile au început să curgă. În jurul meu totul se mișca, se crease o atmosfera de poveste învăluită în miros de vată pe băț și floricele,  iar colindele și brăduții împodobiți completau perfect tabloul

Eu îmi aduc aminte de același parc, care în zilele de sărbătoare era mai frumos ca niciodată. Îmbraca alte haine, erau mai puține mașinării și ”pălării zburatoare”, dar erau concursuri organizate de personaje de desene animate. Mirosul de măr copt și zahăr caramelizat mă fascina și, bineînțeles,  nu lipsea turta dulce. De fiecare dată îl convingeam pe tata să-mi cumpere. Aaaaa, și nu plecam fără un balon (pe care îl spărgeam până ajungeam acasă și plângeam dând vina pe balon). Îmi aduc aminte de escapadele de sfârșit de săptămână la teatru, la zoo, în parc, la bunici etc. Nu iertam niciun weekend, știam mereu că tata o să vină cu o propunere. 

Mi-am continuat călătoria fără a face comparație între ”atunci” și ”acum”, doar lăsând amintirile să curgă.  Mi s-au alăturat câțiva prieteni și ne-am plimbat fără a ne opri undeva, doar ”vizitând” locurile copilăriei noastre. Am lăsat puțin în urmă copilul din mine, care visa cu ochii deschiși la inocența copilăriei și am poposit în prezent.

Trebuie să mărturisesc: iubesc această periodă a anului și mereu gândul îmi fuge la copilărie. 

Back...

A trecut mult timp, prea mult timp…. Astazi mi-am spus: O sa scrii pe blog!!! Nu conteaza ca esti obosita, ca ai treaba, ca iti e somn, ca trebuie sa te trezesti devreme… indiferent ce se intmapla, tu o sa scrii pe blog.

Dap, am mustrari de constiinta! Mi-au trecut multe subiecte prin cap, s-au intamplat multe din vara pana acum…2 luni de tacere….. In apararea mea pot sa spun ca in tot acest timp m-am gandit (nu chiar 2 luni) sa dau o alta dimensiune blogului, sa scriu numai de anumite lucruri, sa-l fac mai impersonal, dar n-am ajuns la niciun rezultat. O sa scriu tot despre ceea ce mi se intampla mie, despre lucrurile importante sau lucrurile simple care imi fac ziua mai buna, mai frumoasa, mai interesanta.

Nu vreau sa scriu despre faptul ca am inceput facultatea sau ca sunt in ultimul an, ca am o lucrare de licenta de conceput(si nu prea am habar cum sa incep) sau ca lucrez de ceva vreme si e fain acolo, dar merg in fiecare zi si la facultate sau ca m-am mutat si e mult mai bine sau ca e epidemie de gripa porcina si lumea parca a innebunit sau ca mi-e dor de casa si doar ce m-am intors sau ca e campanie electorala si lista ar putea continua… Vreau sa vorbesc despre tacere.

 Tacerea poate fi extraordinara, binevenita in anumite momente, poate fi complice la ceea ce facem, poate fi un raspuns, poate fi un punct de plecare si totodata un  punct de intoarcere. Comunicam prin tacere. E greu de definit, e plina de semnificatii: taci pentru ca ai chef, pentru ca nu ai timp sa vorbesti, pentru ca nu ai ce spune, pentru ca doar tacand te poti auzi pe tine vorbind, taci pentru ca ascunzi ceva, taci pentru ca iubesti in secret, taci pentru ca nu poti sa vorbesti. Tacerea exprima multe, spune multe, vorbeste mult, prea mult, doar pentru cei care stiu si pot s-o asculte.

Nu am numarat niciodata momentele de tacere din timpul unei zile, momente cand vrei sa vorbesti si ceva te indeamna sa taci, cand simti ca trebuie sa taci… A, si bineinteles, stanjenitoarele momente de tacere, cand ai vrea sa spui ceva  si te simti blocat. Si mai sunt momente cand tacerea pare naturala, vine de la sine si o o accepti fara sa intrebi nimic. Toate intr-o singura zi…

Again Turcia...

A venit, in sfarsit, si ziua in care sa plecam in vacanta(un grup de vreo 18 persoane). Am pornit la drum cu o mie de ganduri, ideii, asteptari..destinatia: Turcia. Pe masura ce ma departam de Bucuresti toate problemele parca intrau in ceata (unde aveau sa ramana 12 zile). Anul trecut am fost tot in Turcia, dar in alte zone. Cum a fost anul acesta?

Drumul a fost mult mai lung, adaugam oboseala, ceva nervi si cateva stari de rau si rezultatul nu e greu de imaginat. Dar au urmat zile lungi de relaxare...cazarea in Kusadasi=impecabila, vremea,marea=superbe, mancarea=multa. M-am lovit pe strazi de turci agasanti ce se tineau ca scaiul dupa oameni si ii ispiteau cu mancare si ceaiuri pentru a intra in magazinele lor, tocmeala multa, agitatie, turisti dezorientati, haos pe strazi unde pietonii nu au prioritate indiferent pe unde ar traversa,un cer fara nori si un soare "dezlantuit". Au fost si plimbari(unele interesante, altele mai putin). Recomand: orasul Efes...

A urmat si Istanbul..un oras despre care nu stiu inca ce sa cred... Este imens, peste 16mil locuitori, femei acoperite de valuri, care parca ascund ceva, o istorie, o poveste..starzi cu un pavaj ireprosabil ce erau inghitite de mare, sute, mii, milioane de magazine, un MARE BAZAR, dar si multe file de istorie...Am vizitat Istanbulul (sau cel putin o particica din el) cu o harta, o carte cu obiectivele turistice, jetoane pentru metrou si ceva bunavointa. Pe langa un centru istoric care iti inlatura toate prejudecatile legate de turci, cu mii de turisti zilnic, exista o parte comerciala imensa si de aici Istanbulul traieste, se hraneste..vestitul aur turcesc, pielarie, marochinarie, hlavaua, carnea de miel, rahatul turces, baclavaua, prajituri de tot felul, cafeaua turceasaca etc.

Dimeneata, fiecare straduta era inundata de mirosuri diferite: cafea proaspat facuta, prajituri si produse de patiserie, mancare, porumb fiert/copt etc...

Mi-am imaginat mereu acest oras ca un furnicar: oamenii multi, agitati, care se tocmesc intr-o piata imensa, un amestec de civilizatii, mirosuri, idei, culori, ganduri, trairi, sentimente, religii, culturi. Acest amalgam exista, dar este unul oranizat ce a dat nastere unuia dintre cele mai mari orase din lume. Am nimerit si in anumite zone care aratau exact cum imi imaginam eu: oameni multi, grabiti, mirosuri grele, tarabe cu marfa de proasta calitate unde se amestecau hainele cu mancarea si produsele de igiena. Am ajuns pe niste stradute unde nu prea am vazut femei, ci doar grupuri multe de barbati, case cu tenciala cazuta, magazine putine si saracacioase..

Istanbulul este un oras cu o personalitate multipla, nu stii nicioada la ce sa te astepti de la el, are culoarea soarelui la asfintit si va fi mereu invaluit in mirosul de cafea proaspata si baclavale. Nu se odihneste niciodata, este mereu agitat, in miscare...

M-am intors cu urme de bronz, ceva suveniruri si intrebari care inca nu au raspuns...A trecut timpul izbitor de repede ("cu nesimtire"cum obisnuiesc sa spun) si acum sunt in fata calculatorului retraind acele zile cu zgomotul Bucurestiului pe fundal. Acelasi Bucuresti...