Seara de vara...

Caldura m-a scos din sarite astazi. A fost jignitor de cald. Mergeam pe strada la 11:00a.m. si simteam cum picioarele parca se lipeau de asfaltul fierbinte. Spre seara s-a mai schimbat aerul(mult spre seara) si o veche prietena m-a scos la o plimbare. Ceea ce trebuia sa fie o plimbare de jumatate de ora s-a transformat in 3 ore. Timpul a trecut, ca de obicei, cu nerusinare si pe nisimtite. Am inceput sa ne simtim ca doua babe care isi povestesc tineretile de mult apuse. Noi am inceput sa ne amintim micile pozne din copilarie, iubirile din adolescenta, primii ani de liceu, certurile cu parintii, prieteniile stranse care care s-au legat inca de pe atunci. Ea mi-a spus un lucru frumos astazi:"Oricat de mult as sta intr-un oras si oricat de bine m-as adapta, cand ma intorc acasa parca ma simt completa. Orasul natal are un anume miros pe care doar tu il recunosti."

Are dreptate. Eu am atribuit oraselor culori si chiar personalitati, dar niciodata miros. Cred ca pentru fiecare dintre noi ACASA mirose diferit. Acest miros al orasului in care locuiesti se modeleaza dupa sentimentele care ti le trezeste acel oras. La fel se intampla si in cazul culorilor. De exemplu Bucuresti, pentru mine, cred ca are un miros netru, dar mereu i-am atribuit culoarea gri si sufera de personalitati multiple. Este un oras confuz care nu stie ce vrea, agitat, haotic, aglomerat etc. Dar acest oras mi-a deschis porti, m-a invatat sa am rabdare si mi-a scos in cale oameni frumosi(cum spune Dan Puric). E greu sa te dapatezi la nebunia asta, la aparenta indiferenta a oamenilor, dar nu trebui sa-l lasi sa te inchida in cercul rutinei si al prafului. Nu trebuie sa te daptezi la urat, ci sa scoti frumosul din urat...

Clujului i-am atribuit culoarea verede, deoarece acolo am simtit viata pulsand in fiecare colt. Are o personalite puternica, cu radacini stabile si stie exact ce vrea. Degaja un miros aparte, un amestec de vitalitate si energie.

ACASA e ACASA si mereu va fi ACASA. O alta culoare, un alt miros, o alta personalite... ACASA, pentru mine, mereu va avea culoarea albastru, un albastru deschis, care ma linisteste si ma domina. Mirosul specific(tot pentru mine) este cel de salcam inflorit sau tei, dar combina si mirosului propriei case cu cel al amintirilor, al celor dragi. Are o personalitate calma, transparenta si care,totodata, ma stapaneste inca de cum o intalnesc. Are o forta incredibila.

Daca stam bine si ne gandim pastram mirosuri si culori pentru fiecare perioada din viata noastra, pentru fiecare persoana. Vor fi mereu gesturi, priviri, cuvinte, arome, texturi, culori, melodii care ne vor aminti de ceva sau de cineva. Sunt lucruri stiute numai de noi, traite, ascunse sau dezvaluite, carora mereu le vom atribui senzatii, ideii, culori, mirosuri, sentimente...

Stropi de vacanta...

Aseara mi-a tinut companie marea, care discuta frenetic cu soarele, in seara asta imi tine companie laptopul si un Bucuresti haotic si gri. Da, am ajuns vara asta la mare!
Joi dimineata, la rasaritul soarelui, ne-am adunat cativa prieteni, ne-am urcat in masina si am fugit spre mare. Drumul a fost placut si orele parca au zburat(mai ales cand dormi aproape tot drumul.:D). Am ajuns la ora la care plaja incepea sa prinda viata. Trecand peste micile/marile inconveniente legate de cazare ne-am instalat pe plaja. Plaja avea un miros specific, usor de recunoscut in fiecare an: se combina mirosul sarat al marii cu cel al cremelor folosite de cei din jur. Marea a fost la fel de primitoare ca in fiecare an. Inhalam aerul specific, imi era dor de el. M-am gasit analizand lumea din jurul meu: tineri parinti atenti cu ai lor copii, copii dornici de aventura, adolescenti galagiosi, cupluri indragostite, oameni varstnici cu ochii odihniti. Mai erau tineri pregatiti sa descopere tot ce ascundea marea, cu o doza mare de adrenalina, tinere pregatite sa fure tot soarele si care cochetau discret cu cei din jurul lor... si lista ar putea continua. Am urmat zile in care vremea se tinea de farse: ploaie, raze de soare, fulgere, curcubeu, tunete...Am incercat sa nu ne lasam prada plictiselii si sa ne gasim activitatii diverse. Ma linisteam privind furtuna, stropii de ploaie parca gadilau marea si ea tresarea aruncand valuri imense. Cerul se limpezea, iar soarele se lupta cu norii grei. Noi fugeam pe plaja si ne bucuram de cateva ceasuri de stat la soare. Apa marii era totusi calda si primitoare. Zilele au zburat, cu bune, cu rele, fara acces la prea multe informatii(nu am avut televizor sau net) si a venit ziua de luni. Dimineata ne-am dus sa ne luam "la revedere" de la mare, ne-am facut bagajele si am porinit spre casa. Eram calma, linistita, revigorata. Am luat cu noi urme de soare, scoici, amintiri multe si ne-am incarcat bateriile. Pe masura ce ne apropiam de Bucuresti isi faceau loc grijile, probleme care le-am abandonat fortat cand am plecat spre mare.
Ne-a intampinat un Bucuresti la fel de agitat, gri si prafuit. Oamenii erau la fel de grabiti, abatuti si nepasatori. Lucrurile isi urmeaza cursul firesc si de maine voi incercam sa reintru in ritmul lor, dar pastrand stropii acestei scurte vacante...

Ganduri de weekend...

Am ajuns, in sfarsit, ACASA. Dupa o calatorie groaznica cu trenul, astazi ne-am urcat in masini si am plecat sa sarbatorim pe cineva drag noua (familiei). Familie, prieteni, copii si adulti...Am mers la vreo 30 km departare de oras, intr-un loc linistitor... o curte imensa, verdeata, flori, fructe si un soare sfidator. Locul s-a umplut repede de energia celor mici si zarva celor mari. Copiii erau gata sa caute, sa descopere mistere numai de ei stiute. Inventau jocuri, se suparau, se certau, iar dupa 5 minute se impacau si jocul devenea si mai antrenat. Adultii s-au desprins, treptat, din haosul grijilor si au inceput sa discute, sa se plimbe, sa danseze, sa uite de ei si sa priveasca la inocenta copiiilor. Adultii, pentru o scurta perioada de timp, redeveneau copii, iar copiii erau fascinati... Nimeni nu baga in seama oboseala sau caldura exagerata. Primul care a parasit petrecerea a fost soarele, apoi au inceput sa plece si prietenii si rudele. Treptat curtea s-a umplut de liniste. Un cer superb, un aer placut de seara si sunetul vag al unor pasari ne-au tinut companie pana am plecat. Atat de diferit de zgomotul orasului.... Ne-am urcat in masina si am pornit spre casa. Nimeni nu avea chef de vorba, oboseala isi spunea cuvantul. Am condus prin noaptea calda de iunie, gandinu-ma doar la drum si la orasul care avea sa ne intampine la fel de zgomotos sau poate, totusi, putin mai amortit din cauza noptii. 

...Facultate...

 De pe 25 mai 2009 am intrat, oficial, in sesiunea de vara...:(...Nervi, agitatie, isterie, cursuri interminabile, ceva emotii la examenele dificile, furtuna, soare si iar ploaie.

E  SESIUNE..o sa dureze cel putin pana pe 4 iunie 2009 ( greu examen), oficial se va termina pe 15 iunie 2009. 

BAFTA!!!

5 O'clock TeaM si Olimpiadele Comunicarii

Cum a fost…a fost genial. Vineri a fost premirea la Olimpiadele Comunicarii. Am ajuns acolo fara sa ma gandesc la vreun premiu, eram toate linstite. Am mers agale prin parcul Izvor pana la Palatul Parlamentului… din nou un PeRfect Timing pentru 5 O’clock TeaM. Atmosfera a fost destinsa, linistita, tensiunea prezenatrilor finale trecusera de cateva zile. Am intrat in sala si festivitatea a inceput. Simteam din nou emotii, teama, nerabdare…S-a ajuns si la proba de Relatii Publice, proba noastra. Echipa de pe locul 1 - 5 O’clock Team. Isterie, euforie, nebunie, tipete de fericire. Eram toate in picioare si in cateva secunde eram pe scena. Ne-am luat medaliile in primire tremurand de emotii, apoi mi s-a pus in microfon in mana(“Am crezut ca am scapat de discursuri pe ziua de azi” – mi-am spus in gand). Am multumit , cu vocea tremurand, tuturor celor care ne-au ajutat si sprijinit. Le-am multumit, bineinteles, reprezentatilor clientului nostru, Kaspersky Lab Romania, care au fost mereu langa noi. N-am stiut niciodata(pana acum) cat de important este sa existe o comunicare buna cu clientul si intre membrii echipei. Momentele acelea pareau ireale… Au urmat imbratisari, urari, felicitari si intr-un tarziu am ajuns la locurile noastre. Cand inca incercam sa ne revenim ne auzim din nou numele si suntem chemate pe scena: premiul pentru cea mai buna poveste de la inscrieri de pe blogul nostru, www.5oclocktm.wordpress.com. Un alt sir de felicitari, am baut un pahar de sampanie cu reprezentantii clientului, rasete, glume, fotogarfii… A fost ireal. Ne-am sunat parintii, prietenii, profii: multumiri, felicitari…o atmosfera de petrecere si parca nu ni se intampla noua… toate cinci pluteam…Am continuat petrecerea, impreuna cu celelalte echipe, pana tarziu. 
O sa ne lipseasca Olimpiadele. O sa-mi fie dor de intalnirile care se prelungeau mereu mai mult decat trebuia, de convorbirile interminabile, de cantitatea de ceai consumata, de plimabrile noastre spontane, de cautarile chinuitoare de sloganuri, de orele pierdute de somn, de orele pierdute in fata calculatorului pentru niste diagrame si tabele. Si n-o sa uitam canapele incomode din masarda facultatii de Litere si nici intalnirile cu clientii sau vizitele de la Bianca acasa. N-o sa uit nici promisiunea mea: sa ma tin de acest blog…:D si nici emotiile acestor luni care s-au lipit de noi. Cu atat mai putin o sa uitam ziua de vineri, 22 mai 2009. Am mai spus: Olimpiadele au insemnat mult pentru noi(pe langa premiu). Au insemnat oameni extraordinari, prieteni noi, sentimente noi, emotii multe, tensiune, teama, cunoastere, ascultare, implicare si…comunicare. 
A fost tare, a fost genial!!! Ne-am propus sa dam tot ce putem si asa am facut. Ne-am implicat 100% in proiect, dar nu neaparat pentru premiu, ci mai mult din respect pentru clientul nostru si pentru cei care ne-au incurajat. A meritat!