miercuri, 4 august 2010

C'est fini!!!!

Ştiu, a trecut mult timp, dar acum GATA! Toate cărţile, care mi-au pus nervii la încercare şi mi-au "desenat" cercuri de oboseală în jurul ochilor în ultima perioadă, au fost urcate pe ultimul raft al bibliotecii. Am pus, în sfârşit, punct examenelor din vara asta. Licenţa a trecut cu bine, la fel şi examenul de admitere la master. Această perioadă s-a terminat în urmă cu aproape două săptămâni, iar eu am realizat că deja e luna august. Unde a dispărut vara şi toate planurile mele de vacanţă? 
E timpul să dau refresh, să schiţez noi proiecte, să încep să realizez ce mi-am propus, să conturez noi idei...Fruntea mi se descreţeşte, treptat, de gânduri, iar cearcănele încep să se estompeze, semn că vacanţa începe să-şi facă simţită prezenţa. Era şi cazul!!! 
Acum e mult prea cald, ideile zboară care încotro, sunt atât de multe lucruri pe care doresc să le fac, atât de mulţi oameni pe care doresc să-i (re)întâlnesc, cu care vreau să vorbesc, dar să luăm lucrurile treptat. Cel mai important este faptul că plec în vacanţă!!!! În sfărşit PLEC! Vineri plec, pentru multe zile, pe meleaguri străine (Croaţia). Nu cred că era importantă destinaţia, atât timp cât plecam.  Mi-am dorit atât de mult să plec, să mă desprind de tot, să văd alte locuri, să respir alt aer..şi plec..departe de Bucureştiul mult prea "călduros", de  agitaţie, nervi, de oameni încruntaţi şi egoişti, de toate micile probleme cotidiene.....Nu ştiu ce voi găsi acolo, dar entuziasmul atinge cote maxime!!! Am nevoie de zilele astea!
Pentru prima data, după mult timp, plec cu inima larg deschisă şi ochii larg închişi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu