Ganduri de weekend...

Am ajuns, in sfarsit, ACASA. Dupa o calatorie groaznica cu trenul, astazi ne-am urcat in masini si am plecat sa sarbatorim pe cineva drag noua (familiei). Familie, prieteni, copii si adulti...Am mers la vreo 30 km departare de oras, intr-un loc linistitor... o curte imensa, verdeata, flori, fructe si un soare sfidator. Locul s-a umplut repede de energia celor mici si zarva celor mari. Copiii erau gata sa caute, sa descopere mistere numai de ei stiute. Inventau jocuri, se suparau, se certau, iar dupa 5 minute se impacau si jocul devenea si mai antrenat. Adultii s-au desprins, treptat, din haosul grijilor si au inceput sa discute, sa se plimbe, sa danseze, sa uite de ei si sa priveasca la inocenta copiiilor. Adultii, pentru o scurta perioada de timp, redeveneau copii, iar copiii erau fascinati... Nimeni nu baga in seama oboseala sau caldura exagerata. Primul care a parasit petrecerea a fost soarele, apoi au inceput sa plece si prietenii si rudele. Treptat curtea s-a umplut de liniste. Un cer superb, un aer placut de seara si sunetul vag al unor pasari ne-au tinut companie pana am plecat. Atat de diferit de zgomotul orasului.... Ne-am urcat in masina si am pornit spre casa. Nimeni nu avea chef de vorba, oboseala isi spunea cuvantul. Am condus prin noaptea calda de iunie, gandinu-ma doar la drum si la orasul care avea sa ne intampine la fel de zgomotos sau poate, totusi, putin mai amortit din cauza noptii. 

...Facultate...

 De pe 25 mai 2009 am intrat, oficial, in sesiunea de vara...:(...Nervi, agitatie, isterie, cursuri interminabile, ceva emotii la examenele dificile, furtuna, soare si iar ploaie.

E  SESIUNE..o sa dureze cel putin pana pe 4 iunie 2009 ( greu examen), oficial se va termina pe 15 iunie 2009. 

BAFTA!!!

5 O'clock TeaM si Olimpiadele Comunicarii

Cum a fost…a fost genial. Vineri a fost premirea la Olimpiadele Comunicarii. Am ajuns acolo fara sa ma gandesc la vreun premiu, eram toate linstite. Am mers agale prin parcul Izvor pana la Palatul Parlamentului… din nou un PeRfect Timing pentru 5 O’clock TeaM. Atmosfera a fost destinsa, linistita, tensiunea prezenatrilor finale trecusera de cateva zile. Am intrat in sala si festivitatea a inceput. Simteam din nou emotii, teama, nerabdare…S-a ajuns si la proba de Relatii Publice, proba noastra. Echipa de pe locul 1 - 5 O’clock Team. Isterie, euforie, nebunie, tipete de fericire. Eram toate in picioare si in cateva secunde eram pe scena. Ne-am luat medaliile in primire tremurand de emotii, apoi mi s-a pus in microfon in mana(“Am crezut ca am scapat de discursuri pe ziua de azi” – mi-am spus in gand). Am multumit , cu vocea tremurand, tuturor celor care ne-au ajutat si sprijinit. Le-am multumit, bineinteles, reprezentatilor clientului nostru, Kaspersky Lab Romania, care au fost mereu langa noi. N-am stiut niciodata(pana acum) cat de important este sa existe o comunicare buna cu clientul si intre membrii echipei. Momentele acelea pareau ireale… Au urmat imbratisari, urari, felicitari si intr-un tarziu am ajuns la locurile noastre. Cand inca incercam sa ne revenim ne auzim din nou numele si suntem chemate pe scena: premiul pentru cea mai buna poveste de la inscrieri de pe blogul nostru, www.5oclocktm.wordpress.com. Un alt sir de felicitari, am baut un pahar de sampanie cu reprezentantii clientului, rasete, glume, fotogarfii… A fost ireal. Ne-am sunat parintii, prietenii, profii: multumiri, felicitari…o atmosfera de petrecere si parca nu ni se intampla noua… toate cinci pluteam…Am continuat petrecerea, impreuna cu celelalte echipe, pana tarziu. 
O sa ne lipseasca Olimpiadele. O sa-mi fie dor de intalnirile care se prelungeau mereu mai mult decat trebuia, de convorbirile interminabile, de cantitatea de ceai consumata, de plimabrile noastre spontane, de cautarile chinuitoare de sloganuri, de orele pierdute de somn, de orele pierdute in fata calculatorului pentru niste diagrame si tabele. Si n-o sa uitam canapele incomode din masarda facultatii de Litere si nici intalnirile cu clientii sau vizitele de la Bianca acasa. N-o sa uit nici promisiunea mea: sa ma tin de acest blog…:D si nici emotiile acestor luni care s-au lipit de noi. Cu atat mai putin o sa uitam ziua de vineri, 22 mai 2009. Am mai spus: Olimpiadele au insemnat mult pentru noi(pe langa premiu). Au insemnat oameni extraordinari, prieteni noi, sentimente noi, emotii multe, tensiune, teama, cunoastere, ascultare, implicare si…comunicare. 
A fost tare, a fost genial!!! Ne-am propus sa dam tot ce putem si asa am facut. Ne-am implicat 100% in proiect, dar nu neaparat pentru premiu, ci mai mult din respect pentru clientul nostru si pentru cei care ne-au incurajat. A meritat!

Retorica

Vineri am avut de sustinut un discurs la Retorica...in fata unui amfiteatru plin...si pe langa asta erau toti colegii mei. Am zis ca o sa intru in pamant, dar n-a fost chiar asa de rau. Inceputul a fost greu si am cam stricat-o pe final...:D..Dar cam asta am scris in discursul meu. Am vorbit despre fotografie si comunicare.

"Inca din vremea lui Aristotel s-a stiut cum se poate pune realitatea intr-o cutie. Au dorit sa imortalizeze realitatea, sa suspende timpul. Ce nu s-a stiut atunci este ca prin acele mijloace rudimentare avea sa se contureze fotografia. “A desena cu lumina” au spus grecii atunci la a fotografia. Aceste desene cu lumina au fost realizate, rand pe rand, de diverse aparate masive, impunatoare, greu de utilizat. Erau aparate carora timpul le-a declarat razboi si le-a ingropat in istoria fotografiei. Astazi ele reprezinta un punct de plecare si totodata un punct de intoarcere. 
Timpul a spus multe despre fotografie, oamenii au studiat-o. Pe multi i-a speriat, pe altii i-a fascinate. Lentila aparatului de fotografiat devine o oglinda updatata, mult mai puternica, ce contribuie la conturarea individualitatii oamenilor. Dar, pasind in contemporaneitate, oare nu este fotografia cea care vorbeste? Nu a devenit ea un intstrument de comunicare? Ba da. Rolurile s-au inversat. De ceva vreme, comunicarea nu mai este reprezentata de cuvinte, ci si de imagini, miros, atingere. Fotografia vorbeste despre oameni, locuri, obiecte, sentimente, obiceiuri, culturi, gesturi, idei etc. Ea suplineste avalansa cuvintelor.

.............................................................................

Ce nu au stiut cei din vremea lui Aristotel cand s-au gandit cum sa puna realitatea intr-o cutie este ca fotografia nu poate fi redusa la tacere si faptul ca, acest desen cu lumina (cum ii spuneau grecii), se va transforma intr-un instrument de comunicare indecent de puternic. Dar stim sa-l utilizam? Stim sa ascultam ceea ce comunica o fotografie?"

Weekend bulgaresc

Cu ochii pe jumatate inchisi, cu simturile care s-au “imbatat” rapid cu mirosul cafelei de dimineata, am plecat hotarata spre taxi. Era 6 dimineata. Ne-am intalnit cu toti, 45 de oamnei, la autocar la 6:30. Colegi si prieteni, voie buna, simturi agile si chipuri nerabdatoare… cu o mica intarziere am pornit la drum, destinatia: Veliko Turnovo, Bulgaria. Cele trei ore de drum au trecut repede. 
In Veliko Turnovo(vechea capitala a Bulgariei) ne-am lovit de caldura chinuitoare a inceputului de vara, dar am pornit incet sa descoperim. Sa descoperim oamenii, istoria, cetatea, strazile, orasul. Glume, scurte tachinari, rasete zgomotoase, discutii si chipuri senine…nu ne-au lipsit. Fotografii peste fotografii, o masa copioasa la un restaurant traditional, un hotel primitor ni s-au alaturat. Am urmat traseul strazilor inguste ale orasului si seara. Am asistat la un spectacol de lumini in partea vechea a orasului. Intorsi la hotel, am adormit tarziu, in noapte, dupa jocuri, glume, povesti, confesiuni… A doua zi a inceput devreme, am vizitat Arbanassi( foarte aproape de Veliko)… aceasi caldura naucitoare, aceasi energie molipsitoare, dar alte stradute macinate de timp. 
Pe drumul de intoarcere ne-am oprit sa mai vizitam manastiri bulgaresti. Timpul, ca de obicei, nu s-a facut simtit, el a zburat pe langa noi. In Bucuresti nu a ajuns un autocar plin de oameni obositi, pe jumatate dormind, ci unul plin de oameni cantand, razand, glumind si planuind urmatoare excurie(desi era trecut de ora 22 si aveam putin ore de somn). 
Se spune ca nu ne vom mai intalni cu anii facultatii, asa ca vrem sa profitam de ei cat putem si cineva drag nou (studentilor de la CRP, anul 2) ne-a spus astazi ca atunci cand pornim intr-o calatorie nu cautam sa descoperim doar o locatie, ci si oamenii care ne insotesc, calatorim cu oameni, printre oameni.  
 Am invatat multe in zile astea: pe langa faptul ca ne-am imbogatit cultura generala, ne-am raspuns la intrebari, am trecut peste bariera invizibila a bancilor facultatii si ne-am apropiat mai mult. 
Zgomotul infernal al Bucurestiului se aude vag pe fundal in timp ce ma indrept spre casa, iar eu, in minte, fredonez ultima melodie din autocar. Nu simt inca oboseala.