Cu ochii pe jumatate inchisi, cu simturile care s-au “imbatat” rapid cu mirosul cafelei de dimineata, am plecat hotarata spre taxi. Era 6 dimineata. Ne-am intalnit cu toti, 45 de oamnei, la autocar la 6:30. Colegi si prieteni, voie buna, simturi agile si chipuri nerabdatoare… cu o mica intarziere am pornit la drum, destinatia: Veliko Turnovo, Bulgaria. Cele trei ore de drum au trecut repede.
In Veliko Turnovo(vechea capitala a Bulgariei) ne-am lovit de caldura chinuitoare a inceputului de vara, dar am pornit incet sa descoperim. Sa descoperim oamenii, istoria, cetatea, strazile, orasul. Glume, scurte tachinari, rasete zgomotoase, discutii si chipuri senine…nu ne-au lipsit. Fotografii peste fotografii, o masa copioasa la un restaurant traditional, un hotel primitor ni s-au alaturat. Am urmat traseul strazilor inguste ale orasului si seara. Am asistat la un spectacol de lumini in partea vechea a orasului. Intorsi la hotel, am adormit tarziu, in noapte, dupa jocuri, glume, povesti, confesiuni… A doua zi a inceput devreme, am vizitat Arbanassi( foarte aproape de Veliko)… aceasi caldura naucitoare, aceasi energie molipsitoare, dar alte stradute macinate de timp.
Pe drumul de intoarcere ne-am oprit sa mai vizitam manastiri bulgaresti. Timpul, ca de obicei, nu s-a facut simtit, el a zburat pe langa noi. In Bucuresti nu a ajuns un autocar plin de oameni obositi, pe jumatate dormind, ci unul plin de oameni cantand, razand, glumind si planuind urmatoare excurie(desi era trecut de ora 22 si aveam putin ore de somn).
Se spune ca nu ne vom mai intalni cu anii facultatii, asa ca vrem sa profitam de ei cat putem si cineva drag nou (studentilor de la CRP, anul 2) ne-a spus astazi ca atunci cand pornim intr-o calatorie nu cautam sa descoperim doar o locatie, ci si oamenii care ne insotesc, calatorim cu oameni, printre oameni.
Am invatat multe in zile astea: pe langa faptul ca ne-am imbogatit cultura generala, ne-am raspuns la intrebari, am trecut peste bariera invizibila a bancilor facultatii si ne-am apropiat mai mult.
Zgomotul infernal al Bucurestiului se aude vag pe fundal in timp ce ma indrept spre casa, iar eu, in minte, fredonez ultima melodie din autocar. Nu simt inca oboseala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu