Vineri am avut de sustinut un discurs la Retorica...in fata unui amfiteatru plin...si pe langa asta erau toti colegii mei. Am zis ca o sa intru in pamant, dar n-a fost chiar asa de rau. Inceputul a fost greu si am cam stricat-o pe final...:D..Dar cam asta am scris in discursul meu. Am vorbit despre fotografie si comunicare.
"Inca din vremea lui Aristotel s-a stiut cum se poate pune realitatea intr-o cutie. Au dorit sa imortalizeze realitatea, sa suspende timpul. Ce nu s-a stiut atunci este ca prin acele mijloace rudimentare avea sa se contureze fotografia. “A desena cu lumina” au spus grecii atunci la a fotografia. Aceste desene cu lumina au fost realizate, rand pe rand, de diverse aparate masive, impunatoare, greu de utilizat. Erau aparate carora timpul le-a declarat razboi si le-a ingropat in istoria fotografiei. Astazi ele reprezinta un punct de plecare si totodata un punct de intoarcere.
Timpul a spus multe despre fotografie, oamenii au studiat-o. Pe multi i-a speriat, pe altii i-a fascinate. Lentila aparatului de fotografiat devine o oglinda updatata, mult mai puternica, ce contribuie la conturarea individualitatii oamenilor. Dar, pasind in contemporaneitate, oare nu este fotografia cea care vorbeste? Nu a devenit ea un intstrument de comunicare? Ba da. Rolurile s-au inversat. De ceva vreme, comunicarea nu mai este reprezentata de cuvinte, ci si de imagini, miros, atingere. Fotografia vorbeste despre oameni, locuri, obiecte, sentimente, obiceiuri, culturi, gesturi, idei etc. Ea suplineste avalansa cuvintelor.
.............................................................................
Ce nu au stiut cei din vremea lui Aristotel cand s-au gandit cum sa puna realitatea intr-o cutie este ca fotografia nu poate fi redusa la tacere si faptul ca, acest desen cu lumina (cum ii spuneau grecii), se va transforma intr-un instrument de comunicare indecent de puternic. Dar stim sa-l utilizam? Stim sa ascultam ceea ce comunica o fotografie?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu