Timp

Spania pare acum foarte departe, aerul plăcut al vacanţei s-a îndepărtat, iar toamna îşi face tot mai simţită prezenţă.

Toamna vine cu schimbări...timpul e nerabdător, iar eu mă mişc într-un ritm din ce în ce mai alert, mai diferit, mai străin.

Zilele încep să difere unele de altele, gândurile mele se tot schimbă, se ciocnesc, se contrazic. Este un timp ciudat, este acea linişte care prevesteşte ceva. Este o linişte zgomotoasă ce te face să priveşti mai cu atenţie către tine.

Va fi o toamnă cu iz de egoism şi actorie - un egoism constructiv.

Ma uit din nou la ecranul laptopului, încerc sa scriu ceva...ceva nu se leagă...gândurile îmi zboară care încotro prin minte...am acea dorintă de a lua lucrurile de la un alt capăt...şi ceva îmi spune că aşa va fi...

Liniştea acestei după amiezi somnoroase mă presează...mă întorc la ideile mele, la timpul meu egoist..la mine...la documentul word gol din faţa mea..încerc să izolez problema, să fac un plan şi să-l aplic, să organizez, să trag concluzii, să stabiliesc noi obiective şi să ajut lucrurile să se întâmple...

Brava Spanie

Şi a fost frumoasa Spanie cu dimineţi lenşe, somnoroase şi nopţi agitate.

A fost Barcelona şi Costa Brava - locuri unde simţi că visezi cu ochii deschişi. Sunt locuri care se lasă cucerite, descoperite, locuri care te îndeamnă să cauţi, să descopri şi să vrei mai mult. Ţărmul cald, zgrimţuros şi marea agitata de la Costa Brava formează un cuplu perfect, se completeză reciproc într-o frumuseţe aparte, ruptă de zumzetul oraşelor din jur. Seara, scoate la bătaie o serie de terase şi paburi - un amestec intercultural inedit.

Străzile din Barcelona te invită la plimbare, te poartă pe meleguri de vis şi te rupe de realitate. Clădiri cu o arhitectură de revistă străjuiesc străzile pietruite cu paşii a mii şi mii de oameni. Este un oraş al muzaicurilor inedite de culturi, al mâncărurilor exotice, al plimbărilor lungi, al străzilor întortochiate, al eleganţei, al modei, al visului şi totodată al realităţii.

Timpul trece cu o viteză formidabilă pe străzile din Barcelona şi pe plaja din Costa Brava, se întrece cu trenurile care circulă cu peste 150km/h. Ţese noi poveşti, îţi dezvălui locuri doar imaginate, clădiri cu istorii spuse prin arhitectura lor, combinaţii ciudat de frumoase de arome, parfumuri, gusturi şi chiar persoane. Te laşi pradă timpului pentru 8 zile, uiţi de lumea ta şi (re)descoperi prieteni vechi, îţi creionezi noi amintiri, noi vise, noi obiective. Lumea ta este reorganizată şi parcă te-ai întorce şi totuşi ai mai rămâne. Parcă ai mai învaţat ceva, parcă ceva s-a schimbat..şi totuşi lucrurile par la fel. Cum era vorba aceea: călătoria este cea care conteză şi mai puţin destinaţia (the journey is the destination) - eu cred că ambele sunt importante. Ceva se schimbă cu fiecare călătorie, noi ne schimbăm cu fiecare loc vizitat. Fiecare loc/oraş lasă o amprentă.

Acum, Barva Spanie cu ale ei poveşti pictate pare departe. 

Mă readaptez la agitatul Bucureşti...şi pare schimbat...să fie doar o impresie?

 

Din vară...

Iubesc acele începuturi liniştite, senine când totul se află sub bagheta liniştii. Iubesc astfel de începuturi aşa cum iubesc primele clipe de dimineaţă, chiar înainte de răsăritul, când noaptea şi ziua se îngână, iar soarele trimite primele raze roşiatice. Un geam este deschis, se simte o aidere plăcută de vânt, se aude foşnetul copacilor din spatele blocului, un miorlăit somnoros de pisică, un cântec de pasăre matinal. E linişte, câteva maşini umblă bezmetic pe străzi...toţi dorm. Sunt câteva momente de transparenţă, de frumuseţe tăcută când poţi observa cum totul în jurul tău prinde viaţă. E un sentiment ciudat de putere, de linişte, de complicitate la ceva ascuns. E ca atunci când eşti stăpânul unui secret, un secret ştiut de tine, dar şi mulţi alţii dinaintea ta.

Dar treptat lumea se trezeşte şi realizezi că totul se schimbă, totul intră pe un făgaş normal, fiecare intră în ritmul agitat al cotidianului, în vârtejul grijilor. Sutele de gânduri adormite încep să se trezească şi să-şi fac loc printre momentele mele de linişte. Schiţez un zâmbet, privesc pe geam şi mă ancorez în ziua pe care o am în faţă.

Aceste zile sunt rare, deoarece ziua mea începe după răsăritul soarelui. Cumva păstrez acest sentiment şi îmi croiesc drum prin jocul cotidianului. Iubesc începuturile zilelor calde de vară, iubesc începuturile promiţătoare, iubesc ciudatul amestec între agitaţie şi linişte, între noapte şi zi, între obişnuit şi neobişnuit....

Verde

Au venit zilele leneşe de vară, e agitaţie, sunt schimbări şi e mult verde şi îmi place...îmi tot vine în minte locul unde îmi petreceam vacanţele când eram copil. Îmi amintesc de casa bunicilor, de zilele de joc neîntrerupt, de întâmplări frumoase, de prieteni uitaţi. Ar mai fi căţăratul în copaci, gustul aromat al prăjiturilor de casă, glasul dulce al bunicilor şi poveştile cu tâlc spuse în seri răcoroase de vară.

Timul se dilata, se oprea pentru mine. Verile păreau lungi, zilele erau imprevizibile, poveştile erau mereu altele. Fiecare zi avea culoarea ei, gustul ei. Sunt veri de care încă îmi amintesc. Îmi amintesc de jocurile improvizate care alungau orice urmă de plictiseală, de serile cu cer senin şi plin de mii de stele şi de câte şi mai câte.

Cu gustul acelor zile revin în Bucureştiul gri şi mă bucur de o altă frumuseţe, de alte zile blânde de vară, de alte întâmplări....

Mai spre Iunie

Pentru că zilele încep să se însenineze şi pentru că uităm, câteodată, să zâmbim.