sâmbătă, 2 mai 2009

1 MAI


Acum inteleg perfect expresia:" Ca in Gara de Nord".

Dupa ce am asteptat la coada infernala ca sa-mi iau un bilet spre casa joi seara, am constatat ca mai erau 20 de minute pana cand pleca trenul meu. In gara era zarva mare: fiecare se lupta sa ajunga cat mai in fata la ghiseul de bilete. Normal ca era agitatie pentru ca vineri avea sa fie 1 MAI. Pe langa cei care se indreptau spre casele lor pentru sfarsitul de saptamana, mai erau si cei dornici de aventura. Tineri si nu numai, care mergeau fie la mare, fie la munte.

Dupa ce-am reusit sa ma desprind putin din zarva, m-am asezat pe o banca la 2 peroane departare de trenul care pleca in 10 minute spre Constanta. Aici trebuia sa ma intalnesc cu niste vechi prieteni. In timp ce asteptam, urmaream linistita valurile de oamenii care asteptau sa se urce in trenul spre Constanta si ma intrebam daca trenul are suficiente locuri pentru toti. Peronul era plin si ei inca veneau. Unii fara bagaje multe: un rucsac si hainele de pe ei, dar cu inima deschisa, cu ochii sclipindu-le de fericire, dornici de nepravazut si iubitori de spontaneitate. Altii cu genti voluminoase, cu chipurile ingrijorate, cu zambete usoare, cu ochii tematori sau fete plictisite. Unii imbracati sport, anticipand drumul lung care ii astepta si posibilitatea lipsei unui loc in tren, altii imbracti mult prea elengat pentru o drumetie la mare.

Plecau in grupuri. Erau Ei: agitatie, rasete, zarva multa si sticle de bere in bagaje. Totul pentru a le atrage atentia LOR( fetelor). Erau si ELE: mandre, cu sute de bagaje, cu zambete firave pe sub gene, incercand sa-i ignore pe Ei. Erau si grupuri mixte unde veselia era in toi. Si mai erau EL si EA, cei DOI indrgostiti care mergeau fie singuri, fie cu prieteni. Erau visatori, se priveau in ochii si se tineau de mana, dornici sa se integreze in "tablou" sau sa treaca nevazuti.

Asa cum banuiam trenul nu avea sufieciente locuri pentru toti, s-au vandut bilete si fara loc. Vagoanele erau ticsite cu oamenii. Probabil asa va arata si urmatorul tren spre mare.

Un alt tren pleca spre Predeal- Brasov. Aici erau mai putini, nu cu foarte mult, dar erau si mai linistiti. Dorinta, dinamismul li se citea pe chip. Bagajele erau vizibil mai multe, dar parca toti aveau ceva in comun: aceiasi inclinatie spre libertate si imprevizibil. 

Calatori ambelor trenuri aveau o latura comuna: vroiau sa sarbatoreasca 1 Mai departe de casa si sa evadeze, nu neaparat experimentand ceva inedit.

Dupa 15 minute de asteptare apar si prietenii mei. Ne urcam in tren usor agitati de faptul ca suntem in intarziere. Trenul nostru pleaca agale din gara, destinatia: ACASA. 1 MAI cu prietenii si familia. Afara a inceput sa ploua usor, iar trenul prinde viteza, parasind Bucurestiul agitat si gri. Ma uitam ingandurata la formele ciudate care le luau picaturile de ploaie la contactul cu fereastra vagonului. Ma gandeam la evadare, la libertatea si la felul cum le asociez mereu cu ploaia. Trenul se deplaseaza si mai rapid, ploaia il loveste frenetic, iar eu m-am cufundat intr-o conversatie antrenanta cu ai mei prieteni.  

2 comentarii:

  1. Ti-ai gresit vocatia. Acum stiu de ce plangea mama. Scriitoare trebuie sa te faci. :D

    RăspundețiȘtergere