miercuri, 7 iulie 2010

Undeva...Cândva...

Şi a fost "banchet"...
Totul a început în dimineaţa zilei de 1 iulie 2010. Trezirea a fost un chin. Nu ştiu exact cum am ajuns la punctul de întâlnire...era prea dimineaţă (cam 6 dimineaţa), dar entuziasmul a ţinut loc de cafea. Ne-am strâns repede în jurul autocarului...40 de persoane, dornice de aventură, de distracţie şi fără grija licenţei. Două zile ce aveau să înlocuiască banchetul de sfârşit de facultate, rochiile elegante şi costumele alese cu grijă. Am lăsat în urmă un Bucureşti amorţit, gri şi plouat. Ne-am pornit călătoria fără prea multe aşteptări, fără prea multe planuri, doar cu mii de glume, cu zâmbete de rezervă şi spunându-ne că indiferent de cum va fi vremea, drumul, cazarea, mâncarea etc vor fi câteva zile de neuitat.

Ritmul a fost alert. Prima oprire-Braşov (bittersweet memories). Acelaşi Braşov, pe care, l-am vizitat de nenumărate ori, dar acum perceput diferit. Braşovul ne-a spus o altă poveste, veche de sute de anii, dar mereu actuală, ne-a arătat meleaguri ascunse şi ne-a primit cu bucate alese. Drumul a continuat spre mânăstirea Sâmbăta de Sus, ca după lăsarea serii să ajungem la Albota. Un loc al poveştilor, al dorinţelor şi viselor. Un colţişor de linişte în munţii Făgăraş, unde semnalul la telefon ne-a părăsit frecvent. Este locul unde totul începe să capete sens şi acelaşi timp să pară extrem de ilogic, este locul contrastelor, dar şi al ehilibrului. Ai vrea să te bucuri de fiecare părticică, de fiecare moment cu inocenţa unui copil, să nu te gândeşti la nimic şi încerci să capturezi cu ochii minţii fiecare colţ. Parcă timpul se estompează.


Oboseala a atins cote maxime, dar am capitulat abia atunci când soarele a răsărit. CRP-ul a sărbătorit! Şi după patru ore de somn, am pornit în căutarea altor locuri pline necunoscut în acelaşi ritm alert. Şi-au deschis porţile pentru a ne spune poveste lor, Cetatea Făgăraşului şi Cetatea Prejmer. 
M-am întors de câteva zile în Bucureşti, iar lucrurile îşi urmează cursul firesc, am lipsit câteva zile şi mi se par săptămâni. Dar în zile acelea timpul a rămas în urmă, parcă nu a ţinut pasul cu noi. Acum îmi ţine companie  zgomotul necontenit al maşinilor, zarva din cămin şi gândul că trebuie să reapuc de învaţat pentru master..:(
De câteva zile mă tot gândesc cum să încep acest post şi am tot amânat. momentul publicării..e un post-schiţă..câteva gânduri, ceva oboseală, câteva clipe suspendate petrecute undeva, cândva...


2 comentarii: