Decembrie...

Şi uite că e decembrie... şi aş fi vrut să nu fie...câte n-aş fi vrut...A fost o toamnă lungă şi un pic obscură. A fost aceea toamnă în care nu-şi găseşti echilibrul, cauţi şi cauţi şi nimic. 

M-am tot mutat în toamna asta...în vreo 3 locuri diferite. Mereu povestea se repeta: nu apucam să despachetez că trebuia să plec. Zilele trecute citeam despre un grec care, venit pe meleaguri româneşti în timpul comunismului, forţat de circumnstanţe, şi-a petrecut toată viaţa aşteptând să se întoarcă în Grecia. A aşteptat, în zadar, vreo 40 de ani cu bagajele nedesfăcute, cu casa neamenajată..şi mă gândeam că şi eu am aşteptat trei luni să pot să-mi desfac bagajele şi ştiu că aşteptarea te poate scoate din minţi. Dar acum am, în sfârşit, locuşorul meu cu uşi de poveste, cu peretele cu model, cu baia verde şi canapea neagră. M-am instalat.

Pare ciudat, pare diferit, după trei ani trăiţi la cămin. Mă mişc încet, cu paşi mărunţi, echilbrul este fragil, pare a fi lipit, dar cred că lipiciul este de calitate.

Mereu am iubit luna decembrie, zăpada, poveştile, cadourile, petrecerile tematice, zarva din bucătării, colindele, brazii împodobiţi. Acum locuşorul meu este îmbracat în haine festive: mi-am desenat pe geamuri oamenii de zapadă şi moşi crăciuni, iar crenguţe de brad împodobite şi-au disputat teritoriul în restul casei.

Acest decembrie va fi diferit, poate special, poate iertător, poate darnic, poate spontan, poate, poate răbdător, poate va alina, poate va consemna, poate puţin din toate...dar va fi altfel...

Şi parcă n-are sens, dar acest post este unul dintre acele posturi...pe care le citeşti şi te întrebi "ce-a vrut să spună autorul?". E doar un alt început...să-i spunem aşa, până găsesc altceva..