Un sentiment ciudat...

In seara asta, fiind a doua zi de Paste, mi-am propus sa profit de putinul timp liber pe care il mai am. Am facut marea greseala de a descarca cateva poze. De aici a pornit totul, stau de ceva vreme si hoinaresc prin fotografi, vechi si noi. Revad chipuri cunoscute, momente placute sau nu...E inca un semnal de alarma ca timpul trece. Dar cum sa stea pe loc? Cand eram mica, traiam cu impresia ca vom avea ocazia sa retraim anumite clipe, ca vom ajunge la o varsta cand vom lua din nou totul de la capat si nu vom imbatrani asa usor. Aveam doar 4 ani...cata naivitate!

Ce sentiment ciudat iti dau fotografiile! Sunt niste franturi din viata noastra, mi se pare ciudat sa ma uit la niste poze facute ieri si sa realizez ca a trecut doar o zi. Parca azi lucrurile apar intr-o alta lumina, nu s-a schimbat nimic si parca totul e altfel. Ma uit la poze de acum cateva luni sau saptamani si am impresia ca au trecut ani. Fotografia iti arata ceea ce nu vezi pe moment, e un martor tacut...

Am mai scris intr-un post mai vechi despre fotografie si despre felul in care se vede realitatea prin lentila aparatului foto. N-am scris atunci despre sentimentul care il are cel fotografiaza. M-am simtit mereu atrasa de lumea aceasta, a fost si este o pasiune, mai mult sau mai putin explorata, dar pana acum cateva zile nu m-am gandit ce as simti daca cineva s-ar folosi de fotografiile mele fara acordul meu. Un sentiment ciudat de revolta m-a incercat cand mi-am recunoscut pozele folosite de altcineva ca fiind opera proprie.

Intrebare: " De ce ai folosit fotografiile ca fiind ale tale?"

Raspuns: " Tu mi le-ai dat. Nu mi-ai spus ca nu am voie sa le folosesc."

Touche!E un sentiment ciudat de egoism si revolta, ca atunci cand cineva iti umbla prin lucruri fara a cere voie, te simti usor atacat si realizezi ca nu ai cum sa te apari...sunt doar niste fotografii,nu? Atunci, de ce acest sentiment ciudat? 

Cu ochii larg inchisi...

Ma enerva linsitea, eram doar eu cu mine...Crengile copacilor aveau forme din ce in ce mai ciudate..noaptea era rece, ploaia imi grabea pasul, nu prea erau multe stele pe cer, iar luna era absenta...claxonul masinii se auzi din nou. Mi-am intors pentru a treia oara capul, dar nu puteam sa disting nimic in noapte. Mi-am continuat tematoare drumul si am dat, in sfarsit, de o strada luminata. Erau multe vitrine, fiecare spunea o poveste intr-un stil propriu. Teama disparuse, mergeam incet pentru a putea admira vitrinele. Una singura mi-a captat mai mult timp atentia...parca era compusa din amintiri, apartinea trecutului si totusi se incadra perfect in prezentul meu. Era magazinul unui papusar, iar vitrina era plina cu papusi cu ochii mari, albastri/verzi/negri/violeti, aveau haine de epoca, cu o atentie extraordinara la detalii, ba chiar erau si cateva fotografii. Ce familiare mi se pareau fotografiile..Pentru o fractiune de secunda am avut impresia ca manechinul din vitrina mi-a zambit si mi-a intins mana...m-am dat doi pasi inapoi si mi-am spus: "Roxana, de maine nu mai bei cafea! "..mi-am continuat drumul...nu stiam exact unde voi ajunge..Din nou s-a auzit nenorocitul ala de claxon, dar acum era foarte puternic, m-am intors si atunci am vazut masina, care se indrepta cu viteza mare spre mine...am deschis, speriata, ochii...VISEZ, visez, a fost doar un vis...

De curand am aflat ca omul nu poate trai fara vise. La un curs ni s-a spus ca visam in fiecare noapte, chiar daca nu ne aducem aminte. Visam cel putin o ora si jumatate, fara vise creierul uman cedeaza, moare. 

Visul este o lume in care evadam fie ca vrem sau nu, este o lume a subconstientului nostru, unde nu exista reguli, nu exista timp, unde nimic nu depinde de nimic, nu exista logica...Este tot lumea noastra, o lume in/la care visam cu ochii larg inchisi. E lumea in care regulile de conduita, normele sociale sau autocontrolul sunt estompate. In lumea visului traim intens tot ceea ce reprimam pe parcursul zilei. Nimic nu are forma, sens..Este diferita de lumea la care visam cu ochii deschisi, deoarece visam si lucrurile pe care nu ni le dorim, lucruri care ne ingrozesc, ne sperie...E lumea in care cosmarul se transforma in basm si invers...

Countdown...

"Astazi e 3 martie 2010, ziua in care au inceput pregatirile pentru absolvire", acestea au fost cuvintele care le-am scris pe foia de curs a unei prietene. 

Imi propusem sa scriu despre zilele astea de primavara, dar cuvantul "absolvire" suna mult prea dur. Nu l-am pronuntat prea des in trei ani de facultate, dar astazi m-a "lovit" puternic. 

Totul a inceput intr-o pauza, cand au intrat in amfiteatru doua persoane si au inceput sa intrebe despre festivitatea de absolvire, sa ne arate robe, invitatii, culori, mostre... Totul a devenit brusc adevarat. Ma gandeam la absolvire, dar nu-mi imaginam ca este atat de aproape. A devenit subiectul intregii zile, a inceput ORGANIZARE, s-au dezbatut strategiile, s-au impartit sarcinile, s-au trasat, in linii mari, tacticile, a inceput fuga dupa restaurante/pub-uri etc.

Cineva ne-a intrebat de ce am asteptat pana acum, dar nu am stiut ce sa raspundem. Poate am uitat sau am zis ca e timp sau nu am vrut sa constientizam ca se termina. Mi-au venit in minte primele zile din primul an. Incepeam sa ne cunosteam, sa aflam cu ce se mananca facultatea, prima sesiune, primul examen, primele petreceri, primele plecari...primele amintiri. Partea grea acum o sa inceapa...

So, this is it...primul post dintr-un lung sir al amintirilor. 

Sesiune...

"A inceput chinul examenelor!!!"....asta imi tot repet de la inceputul sesiunii, in fiecare dimineata cand ma trezesc prea devreme sa invat sau in fiecare seara cand stau pana tarziu sa lucrez la un proiect...astazi a fost primul...Ochii imi sunt impaienjeniti de somn si nu stiu cat de coerenta sunt in scris, dar am dat peste urmatorul mesaj care mi-a smuls un zambet si o lacrima...

"Dragii mei studenti dragi,
Ma uitam azi la examen la voi si eram deja trista la gandul ca anul viitor, pe vremea asta, n-am sa va mai vad chipurile zambitoare in banci. Vor fi alti copii, alti studenti de cunoscut, de "imblanzit" (a se vedea "Micul Print", episodul cu vulpea, ca tot ati avut un subiect legat de prietenie la examen). Insa, cu fiecare generatie, profesorul ramane mai bogat cu ceva (cu tot ceea ce a primit sufleteste de la studentii lui, cu toate cate le-a invatat de la ei sau cu ei) si mai sarac de el insusi (fiindca o parte le-a daruit-o lor, nevazut, necuprins in cuvinte sau lectii, ci numai in senzatia aceea de IMPREUNA, de la un curs sau un seminar reusit). Si mi-am dat seama ca IMPREUNA cu voi as vrea sa mai zabovesc putin (nu, nu, asta nu e o pledoarie ca sa dati la noi la master, ci e pur si simplu ceea ce am simtit azi privindu-va, incercand sa nu vad cum va priviti voi unii ... nu pe altii, ci lucrarile altora:). Sunteti anul meu jucaus si PR-ist si nebun si nins (asa sper, macar in iarna asta!) si-mi va fi dor sa scriu mailuri pe care sa le semnez, zambind din coltul gurii, "Diriga".
Sa treceti cu bine de sesiunea asta, sa aveti tihna pentru a asterne pe hartie capitolele pentru lucrarea de licenta si sa nu uitati ca suntem "un amestec de lut si visare / Cand pamantu-i prea greu, aripa tresare."
Cu tot gandul bun dintotdeauna,
Diriga."

E "profa de mentalitati" din anul 1 si "profa de antropologie" din anul 2, e profa de licenta a multora dintre noi, profa care ne-a dus in excursii (Sibiu, Medias, Sighisoara, Bulgaria, Alba), care ne-a facut sa ne cunoasteam mai bine, care a "luptat" pentru noi si care ne-a facut poze la examen, o persoana superba de la care am invatat foarte mult anii acestia (o sa urmeze un post despre asta). Parca deodata sesiunea nu e chiar asa chin...cu astfel de profi sesiunea se transforma din broscoiul cel raios intr-un print fermecator...

Chapeau bas, profa Cristina Bogdan!!!

Retrospectiv...!?

Planurile de acasa nu se potrivesc niciodata cu cele din targ....Asa suna o vorba romaneasca si asa e....Au trecut Sarbatorile, pe care mi le-am imaginat intr-un fel, si au iesit cu totul diferit, dar intr-un sens bun ...A trecut 2009, a inceput 2010...

2009 - un an bun din unele puncte de vedere - ma refer aici la propria persoana - si mai putin bun pentru altii (se includ aici contextul economic, politic, social etc.)

2010 - se anunta a fi un an care ne pune la incercare din toate punctele de vedere. Putem sa-i facem fata? Vom vedea...

Planuri pentru 2010? Nu am...nici pentru 2009 nu am avut si m-am descurcat onorabil..:P..Pana acum, in 2010, s-au anuntat: o licenta, vreo 2 sesiuni, un master si privesc spre ce o sa vina....

Revelionul? Pana pe 28 dec am zis ca o sa merg in Bucuresti, dar un telefon neasteptat m-a dus pe 30 la Sibiu..

Drumul - ingrozitor de lung (7 ore), Sibiul - primitor, oamenii- superbi, rasete multe, glume, jocuri, plimbari...ploaie si inca ceva...care sa puna sangele in miscare...Asa am inceputul noul an...