Melancolie?

Acum o luna puteam sa vorbesc despre melancolie. Eram melancolica la gandul ca se termina facultatea, ca urmeaza noi si noi etape. Dar saptamana asta am realizat ca melacolia a disparut si treptat si-au facut loc nervii si agitatia sesiunii. Fiind ultimul an, sesiunea de (prima)vara incepe mai repede, adica pe 24 aprilie. Acum suntem in ceea ce se numeste presesiune. Au inceput sa se stranga muuuulte proiecte, licenta si calendarul examenelor se umple treptat. Cearcanele au revenit, orele de somn sunt din ce in ce mai putine, fuga dupa cursuri si materiale a inceput, dar si fuga dupa un strop de liniste, jumatate de ora pe care s-o petreci cu cineva drag sau pur si simplu s-o dormi sau sa faci total altceva decat proiecte/licenta/sesiune.

Dar trei ani de facultate au insemnat mult mai mult decat sesiune. Au insemnat visuri, dorinte, realizari, compromisuri, prieteni, certuri, despartiri, nopti albe. In primul an, in calitatea de studenta la Comunicare si Relatii Publice, am venit cu sute de asteptari, cu mii de scenarii, care acum nu mai inseamna nimic pentru ca "socotelile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ". Am invatat mai tarziu ca trebuie sa las loc neprevazutului, imprevizibilului. Mi-a rezervat multe surprize facultatea (placute si neplacute). Pornind de la cursuri, profesori pana la colegi. Daca mi-ar fi spus cineva acum trei ani ca voi participa la Olimpiadele Comunicarii si echipa mea va castiga, as fi zis ca are probleme.

Sau daca cineva mi-ar fi spus ca o sa invat despre babilonieni si multe alte civilizatii vechi as fi zis "la ce-mi trebuie mie asta?" (inca incerc sa-mi dau seama :P). In schimb am invatat o istorie a comunicarii, teorii ale comunicarii. Am invatat depre importanta comunicarii nonverbale si a emotiilor in viata noastra. Cuvintele nu reprezinta tot. Adesea sunt mincinoase, oamenii spun lucruri pe care nu le simt, asta datorita transei urbane in care am intrat cu toti. Facem lucrurile mecanic si uitam de cei din jurul nostru, uitam de ceea ce simtim. Dar gesturile, privirea tradeaza emotiile, tradeaza intentiile noastre. Un gest, oricat de mic, valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte. O privire genereaza mii de sensuri. Ochii sunt "cei care dau tonul". Comunicam cu fiecare parte a corpului nostru. 
"Bine nu poti vedea decat cu sufletul, ceea ce este esential este invizibil pentru ochi"- Antoine de Saint-Exupery.

P.S. Cam asa arata camera de camin in sesiune/presesiune.

Data: 9 aprilie 2010, ora 03:10, a.m. - adica azi, pe la vreo 3 dimineata :D.