duminică, 18 aprilie 2010

Noi doi...

M-am trezit greu ieri dimineață...brusc am simțit nevoia să contramandez totul, să  rămân în pat, în lumea mea, dar el era acolo. Știa că mintea mea e în altă parte, că alte gânduri mă frământă. I-am mai aruncat o privire și în jumătate de ora eram gata de plecare. Mi-am promis de mult ziua asta...

Am plecat împreună, hoinărind fără țintă. Nu știam ce ne va aduce ziua asta, eram doar eu și el într-o dimineață caldă de aprilie. El a avut răbdare cu mine, a văzut Bucureștiul prin ochii mei. Am mers pe străzi aglomerate de zgomote și oameni ca apoi să ajungem pe străduțe înguste, măcinate de timp și griji. Am întâlnit oameni agitați care nu priveau în jurul lor, care se grăbeau fără a avea o țintă, alții erau la plimbare ca și noi, mai erau cupluri tinere de îndrăgostiți ce nu ieșeau din lumea lor. Auzeam frânturi de discuție pe care le completam în gând sau îmi imaginam cum au pornit. Le-am furat câteva secunde din viața lor.


În mod ciudat, orașul mi s-a părut liniștit, mai puțin aglomerat,mai puțin prăfuit, mai puțin măcinat de forfota cotidiană, poate pentru că eram cu el..Multe priviri s-au întors după noi, de fapt după el.. Am văzut aceleași locuri, dar noi chipuri, alte vitrine, alte priviri...

Ne-am întors după câteva ore, eu mulțumită că am reușit să fac ce mi-am propus, el cu bateriile descărcate.
Nu realizez cum trece timpul când sunt cu el, cu aparatul meu de fotografiat. Așa mi-am început ziua: doar eu cu aparatul de gât prin București... Da, știu, sufăr de animism!





4 comentarii: